24 de interpreţi au trecut de prima etapă a concursului Eurovision Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ediţia de anul trecut a Eurovision din partea Republicii Moldova a participat Paşa Parfeni FOTO Adevărul

După mai bine de şapte ore de dezbateri un juriu format din artişti şi compozitori au ales 24  interpreţi şi 60 de piese pentru runda următoarea a concursului Eurovision 2013.

În prima etapă juriul a ascultat piesele şi a vizionat materialele video. Din cele 126 de piese au fost alese 60. Criteriile de selectare de care s-a ţinut cont au fost originalitatea melodiei, compoziţia piesei, vocea şi maniera de interpretare.

Finaliştii au la dispoziţie două zile pentru ca să aleagă piesa cu care vor mergă mai departe în concurs. La audieri, care vor avea loc în format închis, interpreţii vor cânta live.

Din juriu fac parte interpreţii Nelly Ciobanu, Geta Burlacu, Valentin Boghean, Tatiana Cerga, Nicu Ţărnă, compozitorii Vladimir Beleaev, Valentin Dânga şi Victoria Tcacenco, conferenţiar, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, transmite trm.md.

Interpreţii care au rămas deocamdată în concurs sunt Ana Gulko, Inaya, Felicia Dunaf, Cristina Scarlat, Stela Boţan, Vitalie Negruţa, Doiniţa Gherman, Irina Taraşiuc, Moon Aliona, Irina Gondiu, Ruslan Ţaranu, Cristina Croitoru şi Karizma, Aurel Chirtoacă, Alexandru Şendrea, Svetlana Bogdanova, Boris Covali, Cristina Vilcov, Tatiana Heghea, Denis Latîşev, Nicoleta Gavriliţă, Irina Chitoroagă, Vitalie Maciunschi, Dara, Valeria Paşa.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”