13 august 2016 a fost declarată zi de doliu naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat vineri, 5 august, un decret privind declararea zilei de 13 august 2016 zi de doliu naţional, în semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a Reginei Ana a României.

În această zi, în toate localităţile ţării, precum şi în misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, vor fi arborate în bernă drapelele de stat.

În plus, la ora 10.00, se va cinsti memoria Reginei Ana prin păstrarea unui moment de reculegere.

Autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituţiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei de 13 august la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.

În ziua de 13 august 2016 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana a României.

Regina Ana a murit luni, 1 august, la vârsta de 92 de ani, la un spital din localitatea elveţiană Morges. Anunţul a fost făcut de Casa Regală printr-un comunicat de presă. Regele Mihai şi Regina Ana au intrat în istorie drept cel mai longeviv cuplu regal din România.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete