„100 Idei Geniale de Leadership“ apare miercuri, 5 septembrie, împreună cu „Adevărul Moldova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„100 Idei Geniale de Leadership“ de Jonathan Gifford

Este foarte uşor să fii un lider de succes. Ai nevoie doar de carisma unui erou, de înţelepciunea unui filozof, de viziunea unui vrăjitor, de calităţile de socializare ale unui diplomat, de memoria unui elefant şi de supleţea unui atlet, de integritatea unui judecător, de însuşirile artistice ale unui actor, de modestia unui sfânt, de încrederea în sine a unui politician.

Alcătuirea unei liste cu toate însuşirile, calităţile şi abilităţile unui lider modern a fost o sarcină uşoară. Mai sunt cel puţin o sută care nu au fost incluse în această carte.

Una dintre ideile esenţiale abordate şi dezvoltate în această lucrare este cea ilustrată perfect de profesorul John Kotter de la Harvard Business School. Este vorba de o observaţie genială, dar extrem de simplă, deşi paradoxală, aceea că în leadership este vorba doar despre schimbare, în timp ce managementul, într-un contrast puternic, se referă la stabilitate.

Jonathan Gifford este om de afaceri, istoric şi autor. Scrierile sale se concentrează în special pe aspectele umane ale leadershipului şi managementului. Este autorul carţii "Lecţiile istoriei: Cum putem îmbunătăţi mediul de afaceri învăţând de la marii lideri ai istoriei?"

„100 Idei Geniale de Leadership" de Jonathan Gifford apare împreună cu ziarul „Adevărul Moldova" de miercuri, 5 septembrie, la prețul special de numai 49 de lei, la toate chioșcurile de presă și oficiile poștale din țară.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă