10 tradiţii şi superstiţii de Ajunul Crăciunului pe rit vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înainte de a colinda, copiii trebuie mai întâi să sfinţească steaua la biserică Foto: Adevărul

Află ce fel de bucate se mănâncă, tradiţional, în seara de Ajun, de ce e important ca steaua cu care se colindă să aibă un clopoţel şi ce se întâmplă cu vrăbiile prinse de copii cu o zi înaintea Crăciunului.

1. În noaptea din Ajunul Crăciunului pe rit vechi, creştinii care respectă vechile tradiţii pun pe masă 12 preparate de post, fiecare reprezentând câte unul dintre cei 12 apostoli. Fie că-i vorba de sarmale de prost, hrişcă sau compot din prune, toate aceste 12 bucate au rolul de a ”anunţa” sărbătoarea Naşterii Domnului.

2. În seara de Ajun, copiii plecaţi la colindat sunt aşteptaţi să revină pe la casele lor cu puţin timp înainte de 12 noaptea. Apoi, la miezul nopţii, aceştia merg la biserică, unde este cântat un colind foarte vechi, lung de 17 strofe.

3. În Moldova, gospodinele coc din aluat nişte colaci denumiţi ”crăciunei”, care vestesc Naşterea Domnului. Aceste copturi sunt puse, cu flori de busuioc, la icoane, unde sunt ţinute până la Sfântul Gheorghe, când sunt date de mâncare animalelor din gospodărie, ca să fie păzite de boli şi de alte pericole.

4. Bătrânii spun că în seara de Ajun animalele vorbesc cu grai omenesc, iar cine le aude, moare.

5. Tradiţia cere ca acei copii care merg cu steaua pe la gospodării, mai întâi trebuie s-o sfinţească la biserică.

6. La Mileştii Mici există o superstiţie conform căreia dacă plângi în Ajunul Crăciunului, rişti să fii trist pe tot timpul anului.

7. Se spune ca în Ajunul Crăciunului trebuie să nu împrumuţi bani şi să-ţi plăteşti datoriile pe care le ai. Altfel vei fi sărac în tot anul.

8. Steaua cu care se merge la colindat trebuie neapărat să aibă agăţat şi un copoţel, care simbolizează clopoţelul de la gâtul mielului din grajdul în care s-a născut Iisus Hristos.

9. După ce termină colindul, copiii trebuie să primească de la gospodari bani, dulciuri, dar şi o bucată de tămâie pe care s-o atârne de stea, reprezentând darul crailor.

10. În dimineaţa de Ajun, copiii prind vrăbii şi le aduc acasă. Apoi gospodinele le rup capetele, le curăţă de pene, le ung cu unt, iar apoi le pun într-o cratiţă cu apă şi cu frunze de dafin şi, după ce au terminat de copt pâinea, o pun la cuptor, până a doua zi de dimineaţă. 

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește