10 instituţii din Republica Moldova desfăşoară proiecte de eficienţă energetică de 23 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instalaţiile pe bază de biomasă sunt printre cele mai solicitate în Moldova Foto: Adevărul

Fondul pentru Eficienţă Energetică a semnat cu 10 instituţii publice din Moldova contracte de finanţare pentru proiecte de eficienţă energetică. Costul total al proiectelor este de 23 de milioane de lei. 80% din bani sunt oferiţi de către UE, sub formă de grant, iar 20% din cheltuieli sunt acoperite din fondul instituţiilor publice care au trecut de selecţia de dosare.

Şeful Secţiei politică şi economică a Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Wicher Slagter, a spus că Uniunea Europeană oferă sprijin financiar în vederea soluţionării consumului de energie şi eficientizarea acestuia, relevă IPN.

„Datorită acestor proiecte, instituţiile din Moldova vor observa aplicabilitatea următoarelor proiecte. Astfel, vom putea vedea în regiunea de nord, centru, sud şi în Găgăuzia frumuseţea acestor proiecte, ca toţi cetăţenii să se simtă beneficiari”, a spus Wicher Slagter.

Aceste 10 proiecte sunt destinate sectorului public, fiind direcţionate pentru izolarea termică a clădirilor şi schimbarea centralelor existente cu altele mai performante, a spus Mihai Lupu, directorul Fondului pentru Eficienţă Energetică. Perioada de recuperare a investiţilor în domeniul eficientizării energiei nu este mai mare de 7 ani, iar pentru regenerabile - 15 ani, a spus Mihai Lupu.

Ion Musteaţă, directorul gimnaziului din Gradişte, raionul Cimişlia, unul dintre beneficiari, a spus reporterului IPN că a muncit foarte mult pentru a ajunge să semneze acest contract. „Ni s-a cerut să demonstrăm că avem nevoie de investiţii în termoizolarea pereţilor, ferestrelor, schimbarea uşilor şi că investiţiile vor putea fi recuperabile. Cu toate că în 2010 construisem cazangeria pe gaze naturale, căldura nu se păstra. Din cauza geamurilor şi uşilor, în sălile de clasă nu era mai mult de 12 grade. Facturile din ianuarie anul acesta depăşeau 40.000 de lei. Ne aşteptăm pentru ianuarie 2015 la un consum de energie cu 35% mai mic”, a spus Ion Musteaţă.

Dorin Pântea, primarul comunei Pepeni, raionul Sângerei, a comunicat că vor fi termoizolaţi pereţii clădirii Primăriei, acoperişul. Va fi pusă în funcţiune o cazangerie pe bază de biomasă, proiectul estimându-se la 874.000 de lei.

„Criteriile de selecţie a proiectelor sunt elaborate în baza normelor europene. Sunt aplicate regulile generale de confirmare a sumelor, prin verificările specialiştilor autorizaţi. Toate detaliile sunt studiate. Suntem alături de beneficiari şi după încheierea contractului”, a spus Viorel Munteanu, administrator al Fondului pentru Eficienţă Energetică.

Alexandre Darras, manager proiecte la Delegaţia UE, a spus că Uniunea Europeană oferă pentru Moldova un semnificativ suport bugetar în domeniul energiei. „Delegaţia UE, împreună cu instituţiile bugetare din Moldova, responsabile de aceste proiecte, au creat un proces de selecţie riguros şi transparent. Noi am ajutat să selectăm cele mai bune dosare, după care acestea au fost verificate de către experţi în domeniu. Au fost alese proiectele cu cel mai mare grad de eficientizare, cum sunt şcolile cu un număr mare de copii. Vom continua să acordăm asistenţă şi pe parcursul implementării proiectului, vom monitoriza dacă banii acordaţi vor fi folosiţi corect pentru a se materializa proiectele scrise pe hârtie”, a declarat Alexandre Darras pentru IPN.

Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile în Moldova (23-29 iunie), cu susţinerea Uniunii Europene.
 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort