Papa Benedict al XVI-lea cere iertare celor cărora le-a fãcut rãu, în testamentul sãu spiritual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa emerit Benedict al XVI-lea, decedat sâmbătă la vârsta de 95 de ani, cere "iertare" celor cărora le-a "făcut rău" în testamentul său spiritual redactat în 2006, transmite AFP.  

FOTO EPA

"Celor cărora le-am făcut rău într-un fel sau altul, le cer iertare din adâncul inimii", a scris Joseph Ratzinger, care a fost papă din 2005 până în 2013, în textul datat 29 august 2006 şi publicat sâmbătă seara de serviciul de presă al Sfântului Scaun.

Fostul suveran pontif, căruia i-a fost adusă în discuţie gestionarea cazurilor de pedofilie din Germania în perioada în care a fost arhiepiscop de Munchen (1977-1982), şi-a cerut deja "iertare", asigurând totodată că nu a ascuns niciodată încălcări ale legii.

"Mă rog ca pământul nostru să rămână un pământ al credinţei şi vă implor, dragi compatrioţi: nu vă lăsaţi îndepărtaţi de credinţă", mai scrie cel de-al 265-lea papă, care a surprins lumea renunţând la misiunea sa, pentru a se retrage la o mânăstire timp de aproape zece ani.

El pare totodată să se distanţeze de unele progrese ale ştiinţei.

"Am trăit multă vreme transformări în domeniul ştiinţelor naturale şi am putut observa cum, din contră, aparente certitudini împotriva credinţei s-au volatilizat", notează Benedict al XVI-lea.

Acesta mulţumeşte de asemenea lui Dumnezeu pentru părinţii săi, sora şi fratele său, precum şi pentru "numeroşii săi prieteni, colaboratori, profesori şi elevi", care i-au fost alături.

"Şi vreau să mulţumesc Domnului pentru frumoasa mea patrie de la poalele Alpilor. Bavaria, unde am văzut strălucind splendoarea Creatorului însuşi", adaugă el.

"Şi, în fine, mulţumesc lui Dumnezeu pentru frumuseţea pe care am putut să o experimentez în toate etapele călătoriei mele, dar mai ales la Roma şi în Italia, care a devenit a doua mea patrie", mai scrie Benedict al XVI-lea în testamentul său spiritual.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie