Nava-ambulanţă Ocean Viking a salvat 29 de migranţi în Marea Mediterană

0
Publicat:

Ocean Viking, nava-ambulanţă închiriată de SOS Méditerranée, a salvat în noaptea de joi spre vineri 29 de migranţi aflaţi în pericol, "în regiunea malteză de căutare şi salvare", a anunţat într-un comunicat ONG-ul umanitar cu sediul în Marsilia (în sudul Franţei), relatează AFP.

FOTO Twitter

Alerta a fost dată prin intermediul Alarm Phone, o linie telefonică pentru persoanele aflate în dificultate pe mare, linie gestionată de un ONG. Migranţii, "în primejdie pe mare timp de cinci zile", se aflau la bordul unei "ambarcaţiuni din fibra de sticlă improprie pentru navigaţie", potrivit ONG-ului, care asigură că "au trecut 20 de ore între prima alertă şi momentul în care Ocean Viking a găsit ambarcaţiunea semnalată în primejdie".

"Deşi aveau cunoştinţă de situaţie, autorităţile maritime nu au salvat oamenii rămaşi la bord şi supuşi condiţiilor meteo nefavorabile", notează ONG-ul, afirmând că "în timp ce Ocean Viking efectua evacuarea naufragaţilor, un elicopter maltez s-a rotit deasupra ambarcaţiunii şi o barcă de patrulare italiană era de asemenea prezentă la faţa locului, (dar) niciunul dintre acestea nu a asistat echipele SOS Méditerranée în căutări şi nici nu au sprijinit coordonarea".

La începutul lunii ianuarie, mai multe ONG-uri internaţionale implicate în operaţiunile de salvare a migranţilor în Marea Mediterană au denunţat dorinţa guvernului italian de extrema dreapta "de a împiedica asistenţa persoanelor aflate în dificultate".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort