Momentele decisive care au marcat istoria modernă a Iranului. Cum a ajuns de la un stat occidentalizat la teocrație fundamentalistă
0Evoluția Iranului pe scena istoriei a fost marcată de invazii, influențe religioase și colonialism. Blestemul Iranului a fost poziția geostrategică deosebită, dar și rezervele sale de petrol. Toate convulsiile politice și sociale ale acestei țări au afectat întreaga lume.
Iranul este una dintre cele mai mari și populate țări din lume. Conform ultimelor statistici, se afla pe locul 17, la nivel mondial din punct de vedere al suprafeței, dar și al densității populației. Numele țării înseamnă „țara arienilor” ( n.r. în persana medie), dar a fost cunoscută milenii la rând drept Persia, leagănul uneia dintre cele mai strălucitoare civilizații ale umanității. Cu toate acestea, Iranul a fost victima propriei sale poziționări geografice, la răspântia drumurilor comerciale și a marilor rute de migrație, dar și a propriei sale bogății naturale. Strălucirea și decăderea Iranului, convulsiile sale sociale, religioase și politice au avut o influență incredibilă asupra geopoliticii regionale și mondiale.
Una dintre cele mai strălucite civilizații din istoria umanității
Conform cercetărilor arheologice, pe teritoriul Iranului de astăzi s-a dezvoltat una dintre cele mai vechi civilizații majore din lume, cu o istorie continuă. Sub domnia lui Cyrus cel Mare al II-lea, în secolul VI î.Hr, Persia devine în numai trei decenii una dintre cele mai puternice imperii din istoria Orientului. După moartea lui Cyrus, marele imperiu persan se întindea din Asia Centrală și până în Balcani, cuprinzând inclusiv teritorii din Africa de Nord. Georg Wilhelm Friedrich Hegel i-a numit pe persani „primul popor istoric”.
Imperiul Persan impresiona prin strălucirea orașelor sale, prin frumusețea palatelor și prin bogăție. Era situat pe rutele comerciale cele mai importante ale continentului asiatic, cele care legau Vestul de Extremul Orient. Imperiul Persan s-a prăbușit sub loviturile lui Alexandru Macedon, pentru a se reinventa cu ajutorul civilizației elenistice. De-a lungul timpului, fiind un teritoriu aflat pe celebrul drum al mătăsii, Iranul de astăzi a fost râvnit de multe populații asiatice.
Primul moment decisiv din istoria Iranului: islamizarea
Unul dintre momentele de cotitură din istoria Iranului, cel care avea să ducă inevitabil la realitățile de astăzi a fost islamizarea Persiei. Totul începe în anul 637 d.Hr, atunci când Persia este cucerită de califul arab Umar. Ultimul lider sassanis al Persiei este ucis la Merv în anul 651. În anul 674, arabii cuceresc și Khorasanul, punând punct stăpânirii persane. Începea islamizarea Persiei. De-a lungul timpului, majoritatea iranienilor s-au convertit la islam. Odată cu infuzia islamică, totul începe să se schimbe în Persia. În secolul al IX-lea apare și limba farsi, adică persana modernă, dar scrisă cu caractere arabe. În anul 1501, șahul Ismail I devine primul conducător islamic al Iranului. Acesta întemeiază dinastia safevidă și proclamă islamul șiit drept religie de stat. Acest eveniment a reprezentat un punct major de cotitură în istoria islamului, transformând viața religioasă, cultura și societatea iraniană. Legile islamice au dus la adoptarea altui stil vestimentar, unui alt stil de viață și, mai ales, la schimbarea raporturilor în societate și în familie.
Bătălia pentru resursele Iranului
Un alt moment de cotitură în istoria Iranului s-a petrecut către mijlocul secolului XX. Statul central-asiatic intră în atenția marilor puteri Occidentale datorită resurselor sale consistente de petrol și a poziției geostrategice deosebite în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial. Povestea începe cu Șahul Reza Pahlavi (n.r. șahul era un rang echivalent regelui), primul mare reformator al Iranului. În 1935, acesta adoptă Iranul ca nume oficial al țării. Șahul Reza Pahlavi începe și un amplu program de modernizare. În anul 1938 este finalizată prima rută de cale ferată din istoria țării, Calea Ferată Transiraniană, care lega Golful Persic de Marea Caspică.
Proiectul a fost finanțat în mare parte din taxele pe zahăr și ceai. Șahul Reza a inițiat, de asemenea, reforme în educație și drept, care erau din punct de vedere istoric domeniul clerului. Era o reformă laică care urmărea să transforme Iranul într-un stat modern și puternic în inima Asiei. Tot șahul Reza a introdus educația obligatorie pentru toți iranienii și au fost construite sute de școli. În 1934, a fost înființată Universitatea din Teheran. În contextul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, ochii marilor puteri combatante s-au ațintit asupra rezervelor de petrol ale Iranului, extrem de bogate și numeroase. Pentru marina britanică, petrolului din Golful Persic era esențial. Rușii, la rândul lor, râvneau la resursele Iranului. Sperau să-l transforme în stat comunist, după model chinez, o marionetă asiatică de unde-și puteau asigura rezervele de petrol necesare. Numai că șahul Reza a ales calea neutralității. Mai mult decât atât, era apropiat de Germania nazistă. Atât britanicii cât și rușii și-au dat seama de pericol. Dacă naziștii puneau mâna pe petrolul iranian, era problematic.
Așa că în anul 1941, Iranul a fost invadat din două părți. Din nord au venit rușii, iar din sud englezii. Șahul Reza a fost nevoit să abdice și să părăsească țara. În locul său a fost încoronat Mohamed Reza Pahlavi, un tânăr de numai 22 de ani. Noul șah, Mohamed Reza, era nevoit să conducă peste o țară aproape ocupată în care britanicii au tras lozul câștigător. Aceștia au pus mâna pe petrolul iranian, deschizând compania multinațională Anglo-Persian Oil Company, strămoașa actualei companii British Petroleum. Ocupația străină, exploatarea resurselor și problemele economice și sociale grave apărute în acest context au jucat un rol esențial în modelarea opiniei și a mentalității iranianului de rând. Occidentalii au ajuns să fie priviți ca niște invadatori care au venit să fure resursele Iranului și să distrugă vechile tradiții și obiceiuri. Iar acest sentiment a fost alimentat din plin de liderii religioși și naționaliști.
„Omul anului” și una dintre cele mai dezastruoase lovituri de stat organizate de occidentali
După retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Iranului apare un personaj emblematic în istoria țării. Se numea Mohammad Mossadeq și era liderul unui partid naționalist, Partidul Frontului Național. Acesta dorea naționalizarea resurselor petrolifere și limitarea influenței occidentale în Iran. Este considerat unul din momentele cheie ale înțelegerii transformării Iranului și, totodată, al apariției unui val naționalist în toată zona orientală și nord-africană care va schimba istoria.
„În 1949, Mohammad Mossadeq a format Partidul Frontului Național, cu scopul de a susține Constituția din 1906. Unul dintre principalele obiective ale Frontului Național a fost naționalizarea industriei petroliere iraniene. Britanicii au continuat să controleze cea mai mare parte a veniturilor petroliere ale Iranului prin intermediul Companiei Petroliere Anglo-Persane. În 1951, șahul l-a numit pe Mossadeq prim-ministru. Mossadeq și-a dus la bun sfârșit planurile de naționalizare a industriei petroliere, iar Compania Națională Iraniană de Petrol a fost înființată. Pentru mulți iranieni, Mossadeq a devenit un lider naționalist. Pentru unii lideri occidentali cu interese economice în Orientul Mijlociu, acțiunile sale au creat un precedent nedorit”, preciza Shiva Balaghi în „ A brief history of 20th-Century Iran”.
În plus, Mossadeq era susținut de ayatollahul Kashani, fiind primul lider laic care găsea sprijinul clerului musulman. Culmea, Mossadeq ajunge să fie nominalizat drept „Omul Anului” de către revista „The Times”. Naționalizarea Companiei petroliere Anglo-Iraniene a adus disperare în tabăra britanică, în condițiile în care cel de-Al Doilea Război Mondial a secătuit visteria Marii Britanii. Așa că serviciile secrete britanice și americane au pus la cale înlăturarea primului-ministru iranian. Mossadeq a fost înlăturat de la putere în 1953, printr-o lovitură de stat. Generalul Fazlollah Zahedi este proclamat prim-ministru iar șahul a ajuns din nou viora principală în conducerea statului iranian. Înlăturarea în acest fel a lui Mossadeq nu a făcut decât să întărească și mai mult sentimentele anti-occidentale ale unei bune părți a populației iraniene, mai ales a celei religios-islamice care nu vedea cu ochi buni implicarea occidentală în statul iranian și nici modelele de civilizație vestică.
„ În 1953, MI-6 britanic și CIA au întreprins Operațiunea Ajax, care l-a înlăturat pe Mossadeq de la putere. Pentru mulți iranieni, Mossadeq a devenit un simbol al unui alt moment din istorie în care intervenția străină a jucat un rol esențial în zădărnicirea unei mișcări democratice în Iran. Între timp, pe măsură ce Iranul ieșea din tulburările politice din anii 1950, economia sa era în ruine”, preciza în aceeași lucrare Shiva Balaghi. Modelul lui Mossadeq a fost cel al liderului naționalist, care îi va inspira și pe Nasser în Egipt, Gaddafi în Libia, dar și pe alții.
„Revoluția albă”, petrodolarii și eșecul unei reforme forțate
Șahul Mohamed Reza Pahlavi s-a apropiat mult de Statele Unite, devenind principalul partener de afaceri. Pentru industriașii americani, Iranul era ținutul aurului negru. Timp de un sfert de secol Iranul a trecut printr-un proces amplu de modernizare în ritm alert. O secularizare și occidentalizare rapidă a unui stat în care majoritatea populației era musulmană.
„Timp de decenii, Iranul a fost condus de bărbați moderni, bărbieriți, capabili să vorbească perfect engleza și franceza, și îmbrăcați de designeri italieni. Timp de decenii, Iranul a fost admirat în Statele Unite ca un aliat indispensabil, un excelent client al industriei de armamente, chiar și un jandarm în Golful Persic", preciza istoricul Ervand Abrahamian. Teheranul devenise o capitală modernă, cosmopolită. „Primele mele zile în Teheran au fost strict caviar, decalaj orar și o senzație ciudată de a mă simți ca acasă. Teheranul, un oraș din Orientul Mijlociu, pare un oraș american înfloritor din Midwest - clădiri construite peste noapte, bănci internaționale lângă o tarabă persană și niciun cerșetor”, scria feminista americancă Betty Friedan. Prin „Revoluția Albă”, șahul a inițiat un plan amplu de reforme sociale, un program care includea reforma funciară, naționalizarea pădurilor, vânzarea întreprinderilor de stat către sectorul privat, un plan de împărțire a profiturilor pentru muncitorii din industrie și formarea unui Corp de Alfabetizare pentru a eradica analfabetismul în zonele rurale.
„Revoluția Albă” a acordat, de asemenea, femeilor iraniene dreptul de vot, a crescut vârsta minimă legală pentru căsătorie la 18 ani și a îmbunătățit drepturile legale ale femeilor în probleme de divorț și custodie a copiilor. Femeile purtau fuste scurte și duceau o viață occidentală. Pentru iranienii tradiționali și pioși, aceste reforme au fost un adevărat atentat la credință. Reformele au fost contestate mai ales de ayatollahul Khomeini. Acesta a condus revolta din 5 iunie 1963, opunându-se șahului și „Revoluției Albe”.
Rebeliunea lui Khomeini a dus în cele din urmă la exilul său în Irak în 1964. Ritmul prea accelerat de modernizare, dublat de abuzuri și cenzură ale regimului șahului Mohamed Reza Pahlavi, a dus însă la un eșec total, radicalizare și revoltă. „Ritmul accelerat de dezvoltare a exacerbat distribuția inegală a bogăției și a dus la o varietate de probleme sociale în Iran. Nemulțumirea față de politicile guvernamentale se răspândea în diverse segmente ale societății iraniene”, preciza Shiva Balaghi. Pe 16 ianuarie 1979, Mohammad Reza Pahlavi a părăsit Iranul. Pe 1 februarie 1979, ayatollahul Khomeini s-a întors instituind teocrația islamică, cu largi consecințe în societatea iraniană, dar și în lume. În primul rând, s-a prăbușit cel mai important aliat al Occidentului în Asia Centrală. Mai apoi, revoluția iraniană din 1979 a servit drept model și pentru alte grupări islamice anti-occidentale.