Lovitură pentru Putin. SUA și ONU resping propunerea dictatorului rus privind o administrație temporară în Ucraina

0
Publicat:

Vladimir Putin a cerut o adminstrație externă în Ucraina sub tutela Organizației Națiunilor Unite, ca parte a oricărui acord de pace. Propunerea lui a fost deja respinsă de Washington și a primit un răspuns similar din partea ONU.

Vladimir Putin FOTO: EPA-EFE

Secretarul general al organizației, Antonio Guterres, a declarat că „Ucraina are un guvern legitim care trebuie respectat”, potrivit Sky News.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a respins propunerea, subliniind că „guvernarea Ucrainei este decisă de Constituţia sa şi de poporul său”.

Declarațiile lui Putin, făcute în timpul unei vizite în portul Murmansk din nordul țării, vin în contextul în care Statele Unite încearcă să faciliteze un acord de pace prin reluarea contactelor cu Rusia și purtarea de discuții separate cu Moscova și Kiev.

„În principiu, desigur, ar putea fi introdusă o administrație temporară în Ucraina, sub egida ONU, a Statelor Unite, a țărilor europene și a partenerilor noștri. Aceasta ar avea scopul de a organiza alegeri democratice și de a aduce la putere un guvern capabil, care să se bucure de încrederea poporului, iar apoi să începem discuțiile cu acesta despre un tratat de pace”, a declarat Putin.

Dmitro Lition, consilierul pe probleme de comunicare al lui Volodimir Zelenski, l-a ironizat pe Putin, la scurt timp după ce a făcut propunerea.

„Dacă Putin se străduiește din nou să înțeleagă cu cine trebuie să se angajeze pentru a avansa serios spre încheierea acestui război, poate că ar trebui să ia niște pastile”, a scris el într-o postare pe X.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare