Xi Jinping va participa vineri la un summit pe tema luptei împotriva schimbărilor climatice alături de Macron şi Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Preşedintele chinez Xi Jinping urmează să participe vineri la un summit virtual pe tema luptei împotriva modificărilor climatice cu omologii săi francez Emmanuel Macron şi german Angela Merkel, ”la invitaţia lui Emmanuel Macron”, a anunţat joi un purtător decuvânt al Ministerului chinez de Externe, relatează AFP.

Această reuniune - de a cărei existenţă nu s-a ştiut până acum - are loc în timpul unei vizite în China a emisarului american în lupta împotriva încălzirii globale John Kerry, care se află în prezent la Shanghai la discuţii cu omologii săi chinezi.

”Preşedintele Xi Jinping va participa la 16 aprilie la un summit video al liderilor chinez, francez şi german pe tema modificărilor climatice”, a anunţat într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying, fără să facă alte precizări.

Potrivit diplomaţiei chineze, John Kerry, fostul secretar de Stat (2013-2017) al lui Barack Obama, urmează să se întâlnească cu omologul său chinez însărcinat cu dosarul, Xie Zhenhua.

Obiectivul Washingtonului este să pregătească un mare summit virtual pe tema încălzirii globale, prevăzut la 22 şi 23 aprilie, la iniţiativa preşedintelui american Joe Biden.

Xi Jinping nu şi-a confirmat deocamdată participarea la summitul american.

China ”îşi asumă de-acum responsabilitatea guvernanţei mondiale a luptei împotriva modificărilor climatice” şi nu se va lăsa atrasă într-o iniţiativă în lupta împotriva încălzirii globale americanocentriste, avertizează în ediţia de joi cotidianul naţionalist chinez Global Times.

Summitul chinezo-francezo-german de vineri ar putea să aibă drept obiectiv să arate Statelor Unite că chinezii şi europenii rămân angajaţi în lupta împotriva modificărilor climatice.

Joe Biden a readus Statele Unite în cadrul Acordului de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice încă din prima zi a mandatului său la Casa Albă, la 20 ianuarie, după ce. Donald Trump a retras America din acord cu patru ani mai înainte.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model