WikiLeaks revine: Guvernele îşi spionează cetăţenii cu ajutorul telefoanelor mobile şi a internetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

WikiLeaks a anunţat joi că şi-a reluat activitatea, suspendată în octombrie din cauza lipsei de fonduri, cu publicarea unor documente care arată cum guvernele îşi spionează propriii cetăţeni graţie unor tehnologii furnizate de industriile specializate în supraveghere, relatează AFP, citat de Mediafax.

În cadrul unei conferinţe de presă, fondatorul site-ului, Julian Assange, a lansat publicarea a sute de documente provenind de la 160 de companii din 25 de ţări, specializate în supravegherea şi interceptarea telecomunicaţiilor.

Acestea arată cum aceste sisteme permit guvernelor să supravegheze persoanele prin telefoanele mobile, conturile de e-mail şi urmele lăsate pe Internet.

"Publicăm astăzi peste 287 de dosare care arată realitatea unei industrii de supraveghere la scară mare - o industrie care vinde echipamente atât democraţiilor, cât şi dictaturilor pentru a spiona populaţii întregi", a declarat fondatorul WikiLeaks la Londra.

În paralel, site-ul Owni.fr a dezvăluit în parteneriat cu WikiLeaks aproximativ 1.100 de documente provenind de la companii, între care o firmă franceză, Amesys, care a făcut afaceri cu regimul fostului lider libian Muammar Gaddafi.

E-mailurile a şapte opozanţi libieni în exil, care locuiesc în Marea Britanie sau Statele Unite, au fost spionate în aceste ţări prin sistemul de interceptare şi supraveghere vândut Libiei de Amesys, potrivit acestui site.

"Când cetăţenii au înlăturat dictaturile din Libia şi Egipt, anul acesta, au descoperit camere de monitorizare care foloseau tehnologie vândută de companii precum Gamma din Marea Britanie, Amesys din Franţa, VASTech din Africa de Sud şi ZTE Corp din China pentru a le supraveghea fiecare mişcare, online sau la telefon", susţine WikiLeaks.

"Companii care oferă tehnică de supraveghere, precum SS8 din SUA, Hacking Team din italia şi Vupen din Franţa au produs viruşi care infectau calculatoarele şi telefoanele (inclusiv iPhone, Blackberry şi Android), preluau controlul asupra aparatului şi înregistrau fiecare utilizare şi mişcare, chiar şi sunetele şi imaginile din camera în care se afla utilizatorul", mai spune organizaţia fondată de Julian Assange.

Documentele publicate joi de WikiLeaks includ manuale de supraveghere vândute în trecut regimurilor autoritare din lumea arabă cum ar fi Siria, Libia, Tunisia şi Egipt.

Potrivit lui Julian Assange, industria de supraveghere şi interceptare a comunicaţiilor a trecut de la un cerc restrâns de clienţi din domeniul serviciilor de informaţii, cum ar fi agenţiile de informaţii americane sau britanice, la o reţea mondială.

Experţii care au lucrat cu WikiLeaks în vederea publicării documentelor, au cerut o reglementare a acestor tehnologii.

"Guvernele occidentale nu pot rămâne inactive când acest tip de tehnologie este vândut", a subliniat Eric King, de la organizaţia neguvernamentală Privacy International.

Julian Assange se află în prezent în arest la domiciliu în Marea Britanie, în aşteptarea apelului formulat împotriva deciziei de extrădare în Suedia unde trebuie să răspundă acuzaţiei de agresiune sexuală. Tribunalul va decide la 5 decembrie dacă va primi apelul.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate