Wang Yi, ministrul chinez de Externe, i-a reproşat lui John Kerry întârzierea la o întrevedere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, i-a reproşat secretarului de Stat american, John Kerry, întârzierea la o întâlnire bilaterală programată în Myanmar, relatează AFP.

Incidentul diplomatic intervine în contextul tensiunilor dintre China şi Statele Unite din cauza crizei din Marea Chinei de Sud.

O întrevedere între John Kerry şi Wang Yi era programată sâmbătă la Naypyidaw, în Myanmar, la ora 15.30. Întrevederea a fost amânată cu o oră, până la 16.30, dar John Kerry a reuşit să ajungă abia la ora 17.00, fiind aşteptat de omologul său chinez şi de jurnalişti.

După ce s-au salutat, Wang Yi i s-a adresat lui John Kerry spunându-i: "Aţi întârziat".

"Îmi pare rău", a replicat Kerry, dar Wang Yi a continuat: "Scuze, dar noi am ajuns aici la ora 16.30, v-am aşteptat mai mult de 30 de minute..." "Scuzele mele, îmi pare rău, puteţi începe să vorbiţi în faţa presei şi voi continua eu. Îmi pare sincer rău", a spus Kerry.

Cei doi demnitari au discutat apoi despre situaţia din Afganistan şi despre "dialogul strategic" americano-chinez.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte