Vizite oficiale perturbate de vulcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi vulcani aflaţi la peste 10.000 de kilometri distanţă au perturbat concomitent călătoriile a doi oficiali de rang înalt. Secretarul de stat american, Hillary Clinton, care ar fi trebuit să părăsească ieri Etiopia, a fost nevoit să-şi scurteze vizita cu o zi din cauza norului de cenuşă emis de vulcanul Dubbi, din Eritrea (ţară vecină cu Etiopia).

În acelaşi timp, avionul care îl transporta pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, spre capitala Argentinei, Buenos Aires, a fost şi el deviat tot din cauza unui nor de cenuşă, provenind de data aceasta de la vulcanul chilian Puyehue, din Munţii Anzi, care erupe de mai bine de o săptămână. Avionul a aterizat până la urmă la Cordoba, la 700 de kilometri de capitala argentiniană, de unde  Ban Ki-moon şi-a continuat drumul cu autobuzul.

Noua Zeelandă se zguduie

Haosul continua ieri pe mai multe aeroporturi din Africa şi America de Sud, întârziind şi anulând zboruri pe rute interne şi internaţionale. Noi replici seismice au continuat ieri să afecteze oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, în urma a două cutremure puternice petrecute luni, care s-au soldat cu un mort şi 45 de răniţi. Primul cutremur a avut magnitudinea de 5,2, iar cel de-al doilea de 6, ambele având epicentrul aproape de oraş şi adâncimea de 11 km.  Christchurch, al doilea oraş ca mărime al Noii Zeelande, este în reconstrucţie după seismul cu magnitudinea de 6,3 de la 22 februarie, care a provocat moartea a 181 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort