Vizita lui Joe Biden în Israel, un punct nevralgic în lumea arabă. „Este legat de orice decid israelienii să facă în Gaza” | ANALIZĂ Reuters

0
Publicat:

Vizita de opt ore a preşedintelui american, Joe Biden, miercuri în Israel a avut loc la o zi după ce bombardarea unui spital din Gaza, care a ucis sute de palestinieni, a devenit rapid un punct nevralgic în lumea arabă, comentează joi agenţia Reuters.

Joe Biden a mers în vizită în Israel FOTO Profimedia

El a venit pentru a susţine lupta Israelului împotriva Hamas şi pentru a oferi ajutor palestinienilor care suferă sub un asediu israelian, dar prin faptul că a zburat la Tel Aviv atunci când a făcut-o, Biden s-a legat în mod inextricabil de orice luptă care va urma, comentează joi agenţia Reuters.

"Dintr-o perspectivă a riscului, Biden este acum legat de orice decid israelienii să facă în Gaza", a declarat Jon B. Alterman, directorul programului Orientul Mijlociu la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington, scrie Agerpres.

Biden mizează pe faptul că încurajarea, negocierea şi ajutorul acordat Israelului îi conferă cea mai mare influenţă în modelarea acţiunilor acestuia, a spus el.

Planurile sale de a face să treacă rapid prin Congres un ajutor suplimentar de miliarde de dolari pentru Israel este posibil să alimenteze dezbaterile privind fondurile contribuabililor americani. Între timp, veto-ul american la o rezoluţie a ONU care cerea încetarea focului a stârnit furia aliaţilor.

Biden a declarat că Statele Unite vor oferi noi fonduri de 100 de milioane de dolari pentru ajutor umanitar în Gaza şi Cisiordania ocupată. Statele Unite au cerut Israelului să permită ajutorul umanitar pentru palestinieni.

Deja Casa Albă recunoaşte că trebuie să explice mai bine acasă politica lui Biden privind Israelul.

Biden va rosti joi un discurs la Casa Albă la ore de maximă audienţă pentru "a discuta răspunsul nostru la atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului şi războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei", a anunţat miercuri Casa Albă.

După ce a plecat de la Tel Aviv, Biden a susţinut un prim briefing de presă la bordul Air Force One pentru a le spune reporterilor că a discutat cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi pentru a deschide punctul de trecere Rafah pentru ajutor umanitar în Gaza.

Menţinerea credibilităţii ar putea deveni din ce în ce mai dificilă pentru Biden atunci când o invazie terestră va creşte numărul victimelor civile, a spus Ezra Cohen, cercetător la Institutul Hudson şi fost subsecretar american al apărării pentru informaţii.

"Sunt trupe terestre la sol, mergând din casă în casă, lupte pe stradă, cu Hamas, cu civili încă blocaţi acolo pentru că Hamas nu îi lasă să plece", a declarat Cohen.

El a adăugat că Biden "va trebui să fie foarte preocupat să explice poporului american că Israelul respectă legea conflictului armat".

Mai mulţi critici vocali afirmă că Israelul nu o face.

Aproximativ 78% dintre americani, inclusiv majoritatea democraţilor şi republicanilor, susţin eforturile diplomatice ale SUA pentru a permite locuitorilor din Gaza care fug de lupte să se mute într-o ţară sigură, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

Mai puţin de jumătate, 41%, au spus că sunt de acord cu o declaraţie conform căreia "SUA ar trebui să sprijine Israelul" în conflictul său cu Hamas şi doar 2% au afirmat că Statele Unite ar trebui să-i sprijine pe palestinieni.

Situaţia ameninţă să destrame ani de muncă diplomatică de curtare a partenerilor din lumea arabă şi musulmană, din Turcia până în Arabia Saudită şi din Egipt până în Qatar, în speranţa că legăturile mai strânse ar face Israelul mai sigur, ar contracara duşmanii SUA, de la Teheran până la Moscova şi Beijing, şi ar ţine sub control preţul gazelor din SUA.

Diplomaţia pentru normalizarea legăturilor dintre Arabia Saudită şi Israel este acum îngheţată, în timp ce Biden încearcă să împiedice ca o criză în spirală să cuprindă Orientul Mijlociu şi să declanşeze o confruntare directă cu Iranul.

"A fi preşedinte înseamnă a face pariuri, iar Biden a făcut unul", a spus Alterman. "Vom vedea cum se va termina asta", a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online