VIDEO Zeci de mii de cubanezi şi-au luat adio de la fostul dictator Fidel Castro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un cubanez îşi ia adio de la Fidel Castro FOTO Getty Images

Zeci de mii de cetăţeni cubanezi s-au adunat luni în Piaţa Revoluţiei din Havana pentru a-şi lua la adio de la fostul dictator comunist Fidel Castro. Cel considerat părintele Revoluţiei Cubaneze a murit vineri la vârsta de 90 de ani.

Fidel Castro a fost admirat de-a lungul vieţii sale de stângişti, dar şi de liderii din statele în curs de dezvoltare, care l-au considerat un campion al celor săraci. Însă acesta şi-a trăit viaţa ca inamic al americanilor şi un dictator care i-a asuprit pe cubanezi şi a ruinat economia ţării sale.

„Pentru mine, el continuă să traiască în inimile cubanezilor“, a declarat Misleidys Rivero (47 de ani), prezentă în piaţa Revoluţiei din Havana.

Guvernul cubanez i-a invitat pe cetăţeni să participe la cele două zile de comemorări - luni si marţi - din piaţa Revoluţiei din Havana. 

Fidel Castro a fost incinerat sâmbătă, iar executivul a anunţat nouă zile de doliu naţional. Cenuşa fostului lider revoluţionar va fi însoţită de un cortegiu funerar la locul de veci din Santiago de Cuba.

În vreme ce mulţi cubanezi au atras atenţia asupra unei presiuni guvernamentale de a participa la numeroasele evenimente de comemorare anunţate de executiv, cei prezenţi în Piaţa Revoluţiei au vărsat lacrimi sincere pentru Fidel Castro.

Unii oamenii au sosit în piaţă încă de la ora locală 04.00 pentru a-şi lua la adio de la liderul revoluţionar. Piaţa Revoluţiei din Havana este extrem de importantă în istoria recentă a Cubei, aici având loc multe dintre discursurile pasionante ale lui Fidel Castro.

„Sunt foarte trist. Am venit aici pentru a-l omagia pe tatăl, prietenul şi tovarăşul meu. El a fost cel care ne-a eliberat şi a trimis medici şi învăţători peste tot în lume“, a declarat inginerul Belkis Meireles.

Oponenţii politici au stat departe preferând să rămână discreţi.

„Nu a fost perfect. Nimeni nu este. Fidel a fost un învăţător şi un patriot“, a susţinut pensionarul Roberto Videaux.

Cubanezii au venit în piaţa Revoluţiei cu poze din tinereţea lui Fidel Castro, precum şi cu drapele ale Cubei.

În vreme ce mai mulţi lideri ai lumii şi-au exprimat admiraţia pentru Fidel Castro, alţii au folosit ocazia pentru a-l condamna drept „un dictator brutal care şi-a abuzat proprii oameni“.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort