VIDEO Vulcanul islandez ţine avioanele la sol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Erupţia vulcanului Eyjafjallajokull a creat haos pe aeroporturile din nordul continentului, unde mii de zboruri au fost anulate. Cursele aeriene Londra-Bucureşti au fost printre cele suspendate ieri din cauza închiderii spaţiului aerian britanic.

Coloane imense de cenuşă continuau să se ridice, ieri, din vulcanul Eyjafjallajokull, din sudul Islandei, ca efect al erupţiei care durează de câteva zile. Norul vulcanic, cu o înălţime de peste 11 kilometri, a afectat mai ales spaţiul aerian al Marii Britanii şi al ţărilor scandinave.

VEZI VIDEO BBC AICI

Multe aeroporturi din Anglia, Scoţia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Olanda şi nord-vestul Germaniei au fost închise în cea mai mare parte a zilei de ieri. Mii de zboruri, inclusiv transatlantice, au fost anulate.

Erupţia unui vulcan din Islanda a anulat o cursă de pe aeroportul din Timişoara

Cursa British Airways de la Bucureşti către Londra, care trebuia să plece de la aeroportul „Henry Coandă" la ora 17.05 a fost suspendată.

La fel şi cursa British Airways Londra - Bucureşti care trebuia să ajungă,  aseară, la ora 23.20. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului „Henri Coandă", Valentin Iordache, a declarat că, potrivit orarului de zbor, această cursă ar fi trebuit să se întoarcă la Londra în această dimineaţă.

Pe aeroportul Schiphol din Amsterdam au fost anulate peste 40 de zboruri, inclusiv cele către  SUA şi Canada. Paradoxal, aeroportul din Reykjavik (Islanda) a rămas deschis, graţie rafalelor puternice de vânt.

Pericol pentru motoare

Cenuşa vulcanică nu numai că afectează vizibilitatea, dar poate provoca defecţiuni aeronavelor.

„Motorul unui avion absoarbe aer, îl comprimă şi apoi îl elimină. Dacă aerul e amestecat cu cenuşă, poate crea probleme electrice. S-a mai întâmplat acest lucru şi avionul nu a scăpat întreg", a declarat Russel Craig, purtătorul de cuvânt al aeroportului din Manchester (Marea Britanie).

Potrivit specialiştilor, erupţia poate dura de la câteva zile până la un an. „Dacă se ţine cont de intensitatea ei, ar putea dura mult", a explicat profesorul islandez de geofizică, Magnus Tumi Gudmunsson.

Erupţia vulcanului Eyjafjallajokull, situat sub gheţarul cu acelaşi nume, a dus la evacuarea a sute de islandezi, din cauza riscului de inundaţii. Vulcanul e situat la circa 160 de kilometri de capitala Reykjavik. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile