VIDEO Spaniolii au început lupta cu măsurile de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva funcţionarilor publici, nemulţumiţi de măsura reducerii salariilor cu 5%, a paralizat Madridul şi alte oraşe mari. Mii de oameni au participat la o manifestaţie de protest în faţa Ministerului Economiei din Madrid.

Peste 2,5 de milioane de spanioli lucrează în sectorul public, iar greva a afectat şcolile şi spitalele, pompierii şi guvernele locale. Un grup de manifestanţi a dat foc unor anvelope pe o stradă din Barcelona, blocând traficul pe una dintre cele mai importante artere ale oraşului.

Vezi VIDEO aici.

Bugetele ţărilor din UE, controlate de Bruxelles

În timp ce sindicatele au comunicat că în jur de 75% din angajaţii sectorului public au încetat lucrul, cifra avansată de guvern a fost mult mai mică: în jur de 11%. La Madrid, serviciile de salubrizare ale oraşului au fost complet paralizate, scrie "El Mundo", în timp ce mii de persoane au manifestat în faţa Ministerului Economiei.

Acţiunea de ieri ar putea fi numai începutul, au avertizat sindicatele, care ameninţă cu o grevă pe termen nelimitat dacă guvernul va adopta proiectul unei noi legi a muncii, care face mult mai uşoară concedirea angajaţilor.

În Spania, şomajul a ajuns la 20%. Reducerea salariilor din sectorul public cu 5% se aplică din această lună şi este parte a unui pachet de austeritate ce are scopul de a reduce deficitul bugetar al ţării, care a depăşit 11%.  Recent, agenţia Fitch a revizuit în scădere ratingul de creditare pe termen lung al Spaniei, de la AAA la AA+.

Economii de 15 miliarde de euro

Premierul socialist Jose Luis Rodriguez Zapatero a anunţat reducerea cu 5% a salariilor din sectorul public încă din mai. În plus, salariile vor fi îngheţate în 2011. Au existat reduceri mari ale investiţiilor publice şi ale ajutoarelor pentru dezvoltare, în timp ce pensiile vor fi şi ele îngheţate.

Aceste măsuri fac parte dintr-un pachet de austeritate în valoare de 15 miliarde de euro, care are scopul de a asigura pieţele financiare în privinţa faptului că Spania îşi va plăti datoria. 

Dar sindicatele sunt nemulţumite de faptul că sectorul public este cel penalizat. Acestea acuză Partidul Socialist de faptul că nu-şi ţine promisiunile şi că ia măsuri disperate, după ce, luni în şir, a insistat că Spania nu va fi foarte afectată de criza economică.

Testarea reacţiei publice

Această grevă este un prim indicator al opoziţiei publice faţă de aceste măsuri, afirmă presa spaniolă. În ultimele luni, Grecia a fost afectată şi ea de greve şi de proteste masive din cauza măsurilor de austeritate impuse pentru a combate criza datoriilor, care a zguduit zona euro. Germania a anunţat luni reduceri de 86 miliarde de euro până în 2014. 

Tăieri de buget

Tăierea salariilor cu 5% în sectorul public, îngheţarea pensiilor, renunţarea la bene­­­ficiile pentru creşterea copiilor şi reducerea finanţării acordate regiunilor sunt printre măsurile luate de guvernul lui Jose Luis Zapatero.

Marea Britanie: apel la consens

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a făcut ieri apel la public să identifice beneficiile sociale care ar trebui tăiate pentru reducerea cheltuielilor.  Oamenii sunt chemaţi să participe la întâlniri şi să trimită idei online.

Guvernul încearcă să responsabilizeze publicul în privinţa planului de austeritate, despre care premierul David Cameron a spus că va fi resimţit timp de mai multe decenii. Osborne a declarat ieri, în faţa Camerei Comunelor, că doreşte solidaritate din partea sindicatelor, a organizaţiilor de caritate şi a fiecărei persoane. Miniştrii sunt îndemnaţi să participe la întâlniri publice pentru a căuta idei despre cum să planifice cheltuielile. 

Măsurile luate în calcul de guvernul britanic includ îngheţarea unor beneficii sociale, reducerea facilităţilor fiscale acordate familiilor cu copii şi îngheţarea sau restricţionarea severă a creşterilor de salarii în sectorul public, după cum a declarat recent premierul David Cameron.

Alegeri dominate de economie

Olandezii votează astăzi în primele alegeri generale de la începutul crizei zonei euro. Potrivit sondajelor, liderul Partidului Liberal, Mark Rutte, va fi cel mai probabil câştigător. Politicianul de 43 de ani sprijină reduceri masive de buget, înjumătăţirea contribuţiilor ţării la Uniunea Europeană şi reducerea beneficiilor pentru imigranţi.

Un sondaj din aprilie a arătat că majoritatea olandezilor e de acord cu aceste măsuri. Contracandidaţii săi sunt primarul Amsterdamului, Job Cohen, liderul Partidului Laburist, şi Geert Wilders, liderul Partidului Libertăţii, anti imigraţie.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”