VIDEO Premiul Nobel pentru Pace a fost înmânat preşedintei Liberiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Nobel le-a înmânat, sâmbătă, Premiul pentru Pace pe anul 2011 preşedintei Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, precum şi activistelor Leymah Roberta Gbowee (Liberia) şi Tawakul Karman (Yemen)

reşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, este prima femeie aleasă şef de stat pe continentul african. Sosită la putere după 14 ani de război civil, Johnson Sirleaf, în vârstă de 73 de ani, este un "simbol al noii Africi". În octombrie, Ellen Johnson Sirleaf a fost realeasă în funcţia de preşedinte al Liberiei.

,,Războinica pentru Pace"

Liberiana Leymah Gbowee, în vârstă de 39 de ani, este o activistă care a contribuit la eforturile de pace din ţara sa, fiind supranumită „războinica pentru pace". Gbowee este la originea mai multor iniţiative pentru pace, îndemnând femeile să se roage pentru pacea globală, indiferent de religie.

,,Jurnaliste fără lanţuri"

Tawakel Karman (32 de ani), din Yemen, este o activistă pentru drepturile omului, jurnalistă şi politician. Ea este membră a mişcării Al-Islah şi se află la conducerea organizaţiei Jurnaliste fără Lanţuri, pe care a creat-o în 2005.

Concert la Oslo

Ceremoniile pentru decernarea Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2011 au început sâmbătă, la Oslo, şi vor culmina duminică, printr-un concert.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG