VIDEO Planeta bea bere la Oktoberfest

Reportaj Festivalul gigantic a împlinit anul acesta 200 de ani. Berea a fost mai  „piperată“ ca niciodată. Şase milioane de oameni trec, în medie, la fiecare Oktoberfest, prin Theresienwiese, poiana unde se organizează cel mai cunoscut festival popular din lume.

„Ein Prosit de Gemütlichkeit", se aude de pe scenă. E semnalul că orchestra ia o scurtă pauză. Doar domnul de la acordeon atacă, în ritmuri alpine, „Over the rainbow" - hitul celebrului musical interbelic „Vrăjitorul din Oz". O cântă mai mult pentru el - şi pentru tânăra americancă în costum popular bavarez, cu decolteul dezvăluind primul tatuaj scris în limba germană, într-una din nopţile trecute. Obrajii îi sunt deja rumeni iar zâmbetul creşte odată cu numărul halbelor de bere.

„Prost!" Adică „Hai noroc!" Şi ordinul e ordin. Mesenii se ridică în picioare, înalţă halba şi ciocnesc. Nu toată lumea. Pentru unii, mişcarea e deja prea dificilă. Pe alocuri chiar riscantă. Râurile de bere au curs ore în şir şi vor continua să curgă. Până la 22:30, ora la care berarii închid robinetele. Tocmai când viaţa devine cu adevărat frumoasă. Chelnerii transpiră în cozi interminabile, iar şi iar, pentru a onora comenzile. Bere, bratwurst şi ciolan pentru toată lumea.

Provocări olfactive

„Străzile" lui Oktoberfest sunt o simfonie de arome: alune caramelizate, vată de zahăr, clătite, banane în ciocolată sau vin fiert cu scorţişoară te însoţesc la fiecare pas, schimbând între ele, ca într-un cadril, locurile. În interior, însă, de pânza corturilor s-a lipit mirosul de drojdie şi afumătură prăjită, combinat cu transpiraţia miilor de vizitatori. Anul acesta, aerul din corturi a fost, la vedere, cristalin. Doar la vedere. Aparatele de ventilaţie nu au făcut faţă noilor provocări olfactive.

Instituită în vară, după ce un grup radical-ecologist a obţinut (în urma unui referendum câştigat prin absenteism) scoaterea fumatului în spaţii publice în afara legii, în întregul land Bavaria, interdicţia fumatului la Oktoberfest a fost respectată, în bună măsură. Pentru cei care îşi mai aprindeau, în văzul lumii, câte o ţigară, oamenii de ordine şi chelnerii au avut câte o vorbă dojenitoare. S-a fumat destul de mult pe sub mese. Nu suficient pentru a îndepărta cocktailul de mirosuri. Şi nici măcar bacteria-minune, propusă de un anume Herr Hubert Hackl spre a fi pulverizată pe sub mese, nu a mai fost folosită. Anunţat cu surle şi trâmbiţe, înainte de Oktoberfest, produsul nu a trecut testul comisiei pentru igienă din cadrul comitetului de organizare. Au rămas vaporii grei şi apăsător-mirositori, întâmpinând vizitatorii la intrarea în corturi.

Engleza domină

München îşi schimbă, de Oktoberfest, limba oficială. Cu excepţia câtorva expresii tradiţionale rostite în dialectul german boarisch, cum ar fi semnalul de start, dat de primarul metropolei bavareze în ziua inaugurală a festivalului (O zapft is!) în timp ce dă cep primului butoi cu bere, oraşul de pe Isar comunică în limba engleză. În centrul Münchenului, în zilele lui Oktoberfest nu prea mai găseşti picior de german; e plin de japonezi filmând spectacolul de clopote şi păpuşi mecanice din turnul primăriei, la ora exactă, şi de australience îmbrăcate în tradiţionalul dirndl, costumul popular din Bavaria şi Tirol. Le trădează fusta mult mai scurtă decât cea din satele alpine şi o privire care, vorba unui münchenez, parcă strigă „Violează-mă!".

Proprietarii de magazine specializate în tracht-uri (dirndl pentru femei şi lederhosen - pantaloni scurţi de piele - pentru bărbaţi) sunt oripilaţi de atacul creatorilor de modă asupra ţinutei obligatorii de Oktoberfest. Pe lângă fustele tot mai scurte, doamnelor li se oferă mai nou pantaloni de piele. „Curată blasfemie!", strigă tradiţionaliştii. Iar dacă decolteurile nu erau, oricum, suficient de largi (şi bine susţinute de corseturi sau push-up-uri), spre seară, când băştinaşii, majoritar familişti, se retrag pentru a-şi adormi copiii obosiţi de atâtea caruseluri, prin corturile de pe Wiesn îşi fac apariţia bustierele transparente.

Un fenomen aparte sunt, la Oktoberfest, italienii. Familia A vine la începutul primei săptămâni cu maşina şi rulota, găseşte un loc de campare şi intră în febra berii. La sfârşitul săptămânii vine familia B. Parchează maşina în locul familiei A şi se cazează în rulota pe care, după ce se termină Oktoberfestul, o vor duce îndărăt familiei A, în Italia. Un antreprenor din Anglia a găsit altă soluţie: organizează excursii de o săptămână la München la preţul de circa 350 de euro, bani ce includ transportul cu autobuzul, cazarea în corturi şi un mic dejun. Distanţa dintre două corturi este de câţiva centimetri iar locatarii lor ajung să se cunoască doar înainte de cazare. Gândiţi gigantic, înmulţiţi cu 100 şi veţi înţelege importanţa lui Oktoberfest pentru oraşul München - dar şi acceptul tacit al conservatorilor bavarezi pentru acest delir popular ajuns în mare parte de import.

Halba de colecţie

Suvenirul suprem al vizitatorilor Oktoberfestului a fost, şi anul acesta, halba din care au băut berea. Doar că legea nu permite aşa ceva. La sfârşitul lui Oktoberfest, berarii au de înlocuit circa 50.000 de halbe. O parte se sparg în timpul petrecerii - câteodată în capetele comesenilor sau chiar ale oamenilor de ordine. Cele mai multe au plecat însă în lumea largă, din Japonia sau Statele Unite până în Rusia sau Polonia. În special halbele din acest an, inscripţionate „200 de ani de Oktoberfest" sau, simplu, albastru pe alb „Münchner Bier", au mare căutare la colecţionari.