VIDEO Peste 140 de persoane au murit în Rio de Janeiro în inundaţiile din ultimele două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
AFP: Autorităţile încearcă să salveze un bărbat prins sub dărâmăturile provocate de inundaţii

Bilanţul morţilor din Rio de Janeiro din urma furtunii, care a cauzat pagube severe luni şi marţi, a ajuns la 145, potrivit ultimului raport dat de Protecţia Civilă.

Miercuri seara a avut loc o nouă alunecare de teren în apropiere de Rio, unde până la 60 de persoane ar putea să fie acoperite de pământ. Aproximativ 45 de case au fost afectate de o alunecare de teren la Niteroi, un oraş legat de Rio printr-un pod de 15 kilometri.

Niteroi este oraşul cu cel mai grav bilanţ de la apariţia, luni seară, a ploilor torenţiale în statul Rio.

Oraşul Rio a fost cuprins de haos din cauza ploilor care au căzut fără oprire luni şi marţi, transporturile fiind paralizate , iar torente de noroi năvălind pe străzi.

Aproximativ 5.000 de agenţi municipali erau mobilizaţi miercuri pentru a curăţa noroiul care acoperea în unele locuri străzi şi maşini.

Autorităţile au menţinut starea de alertă maximă, eexcluzând noi alunecări de teren şi cerând din nou locuitorilor din zonele de risc să îşi părăsească domiciliile.

Majoritatea victimelor au fost acoperite de torente de noroi în zonele de periferie din apropierea dealurilor.

Pe de altă parte, presa a exprimat critici aduse autorităţilor care nu luat măsuri, timp de ani de zile, pentru a face faţă intemperiilor.

"Acelaşi haos... aceleaşi scuze. Tragediile provocate de ploi se repetă de 40 de ani şi autorităţile publice nu au făcut nimic", titra ziarul local O Globo.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani