VIDEO Pakistan: Un bărbat, bănuit a fi taliban islamist, a fost reţinut pe aeroportul din Karachi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un inginer a fost arestat duminică pe aeroportul din Karachi, în sudul Pakistanului, după descoperirea unor materiale electrice în încălţămintea acestuia, în timp ce se pregătea să urce la bordul unui avion cu destinaţia Oman, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor de securitate, citat de AFP.

Suspectul, un inginer civil în vârstă de 30 de ani, a explicat că vine din regiunea Khyber (nord-vest), o zonă tribală instabilă unde rebelii talibani şi alţi islamişti sunt activi, după cum anunţă ediţia online a BBC.

Mai citiţi şi:

Raport al Naţiunilor Unite: Asasinarea lui Benazir Bhutto putea fi evitată de Pakistan

FOTO Călătorie în nordul Afganistanului: "Nici să nu vă gândiţi să mergeţi pe şosea!"

Bărbatul, care se pregătea să urce la bordul unui avion al companiei Thai Airways cu destinaţia Maskat, a fost arestat după ce s-a declanşat alarma scanerului, potrivit lui Mohammad Munir, un purtător de cuvânt al autorităţilor aeroportuare.

"După ce s-a declanşat alarma, l-am percheziţionat corporal. Am descoperit patru baterii şi un circuit (electric) cu un buton de stingere şi aprindere", a adăugat Munir. Suspectul, Faiz Mohammad, nu avea asupra sa explozibili, dar Munir a calificat circuitul electric drept "îngrijorător".

Această reţinere are loc la o săptămână de la arestarea, în Statele Unite, a unui pakistanez, care dobândise cetăţenia americană, Faisal Shahzad, suspectat că ar fi autorul atentatului eşuat cu maşină-capcană comis la 1 mai la New York.

Duminică, secretarul american al Justiţiei, Eric Holder, a dat asigurări că autorităţile din Statele Unite au colectat probe care demonstrează că talibanii pakistanezi au fost implicaţi în atentatul eşuat din New York.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice