VIDEO O nouă dezvăluire WikiLeaks: peste două milioane de emailuri ale unor oficiali sirieni vor fi publicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarele siriene

Dacă sfertul de milion de mesaje diplomatice americane pe care WikiLeaks le-a făcut publice pe internet între 2010 şi 2011 a reprezentat o „mega dezvăluire“, organizaţia ar putea avea nevoie de un nou cuvânt pentru a descrie dimensiunile ultimei sale divulgări: 2,4 milioane de emailuri ale  oficialilor guvernamentali sirieni, potrivit Forbes.

Noile dezvăluiri, pe care Wikileaks le-a numit „Dosarele siriene“, au fost anunțate într-un eveniment ținut la Londra, joi dimineață, de către Sarah Harrison, membru WikiLeaks și uneori asistent al fondatorului, Julian Assange. Acesta a rămas ascuns în ambasada Ecuadorului din Londra, căutând azil pentru a evita extrădarea în Suedia, unde ar trebui să răspundă acuzaţiilor de viol şi agresiune sexuală.

„WikiLeaks a început să publice informaţii din peste două milioane de mailuri care aparţin unor lideri politici sirieni şi miniştri, trimise în perioada august 2006 - martie 2012“, a declarat Sarah Harrison. Potrivit fondatorului Julian Assange, „materialele dezvăluite sunt o ruşine atât pentru Siria, cât şi pentru aliaţii săi“.

Cantitatea mare de informaţii şi varietatea de surse (aproximativ 680.000 de adrese de email) fac imposibil de determinat cum a reuşit WikiLeaks să intre în posesia mesajelor, dar cea mai plauzibilă explicaţie identificată de Forbes este cea a unei scurgeri de date de la furnizorii de internet din Siria. Wikileaks a păstrat, ca de obicei, anonimitatea sursei, dar e posibil ca nici măcar organizaţia să nu ştie ce are în mână, având în vedere colecţia impresionantă de emailuri. Deocamdată, doar câteva zeci de fişiere, datate din 2006 până în prezent, au fost făcute publice şi analizate de către partenerii mass-media ai lui WikiLeaks. În plus, chiar şi membrii site-ului au recunoscut că „este imposibil ca fiecare email să fie verificat“, şi nu numai din cauza numărului mare, limba fiind o altă barieră în decodarea mesajelor: cel puțin 400.000 sunt în arabă și alte 68.000 în rusă.

Conţinutul necunoscut al fişierelor, însă, nu l-a oprit pe Assange din declaraţiile îndrăzneţe cuprivire la importanţa pe care o au documentele în înţelegerea conflictului dintre regimul represiv al dictatorului sirian Bashar Al-Assad și forțele din opoziție, un război civil în urma căruia mii de oameni şi-au pierdut viaţaîn ultimul an și jumătate.

„Dosarele siriene atrag atenția asupra lucrărilor interioare ale guvernului sirian și ale economiei, dar dezvăluie, de asemenea, cum Vestul și companiile occidentale una spun şi alta fac“, se arată în comunicatul WikiLeaks.

„Documentele sunt jenante pentru Siria, dar şi pentru adversarii ţării. Ne ajută nu numai să criticăm un grup sau altul, ci să le înțelegem şi interesele, acțiunile și gândurile. Numai prin înţelegerea acestui conflict putem spera să-l rezolvăm“, se mai arată în comunicatul citat.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare