VIDEO Netanyahu, gafă după întâlnirea cu Boris Johnson: M-am întâlnit cu Boris Elţîn. Reacţia membrilor cabinetului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a referit la Boris Elţîn ca fiind omologul său britanic în locul lui Boris Johnson şi a stârnit zâmbete pe buzele tuturor.

Întors dintr-o vizită la Londra, Netanyahu a ţinut să-şi prezinte concluziile într-o conferinţă de presă. Însă premierul israelian a început cu stângul, menţionându-l pe fostul preşedinte rus Boris Elţîn, decedat în 2007, ca fiind actualul şef al Guvernului britanic.

„Mă întorc dintr-o vizită agreabilă la Londra, unde m-am întâlnit cu premierul Boris Elţîn şi secretarul Apărării“, a declarat Netanyahu, întrerupt imediat de membri ai cabinetului său, care au strigat în cor: „Boris Johnson!“ (video mai jos).

Premierul israelian a retractat atunci, scoţând un zâmbet şi glumind că testa astfel atenţia colegilor. Această parte a conferinţei de presă a fost tăiată la montaj, dar tot a ajuns în presă, scrie The Huffington Post.

Iar mesajele amuzante nu au întârziat să apară, precum în montajul foto de mai jos.

Pe lângă Boris Johnson, Benjamin Netanyahu s-a întâlnit la Londra cu secretarul american al Apărării Mark Esper.

Presa israeliană scrie că Washingtonul va anunţa în curând o alianţă în domeniul apărării cu statul evreu.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG