VIDEO Incendiu puternic la un hotel din Dubai situat lângă cea mai înaltă clădire, Burj Khalifa. O persoană a murit, alte 16 sunt rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu masiv a izbucnit, joi seară, într-un imobil rezidenţial situat în centrul oraşului Dubai, în Emiratele Arabe Unite, chiar în piaţa în care urma să aibă loc un spectacol de artificii de Revelion. În incendiu şi-a pierdut viaţa o persoană, iar alte 14 au fost rănite. Autorităţile nu au suspendat festivităţile şi focurile de articifii de Revelion.

UPDATE O persoană a murit în urma incendiului

Biroul de presă al Guvernului din Dubai a anunţat că 16 persoane au fost rănite în incendiul care a cuprins hotelul The Address, iar o persoană a murit în urma unui atac de cord, potrivit Aljazeera. 

Un incendiu de amploare s-a declanşat joi seara într-un hotel de lux din Dubai, în apropiere de cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, înainte cu două ore de lansarea artificiilor pentru a marca trecerea în noul an, informează AFP, care citează poliţia locală.

„Un incendiu a fost semnalat la Hotelul Address Downtown. Autorităţile sunt la faţa locului pentru a gestiona acest incident", a anunţat biroul de presă guvernamental din Dubai pe Twitter.

Martorii din apropiere de Burj Khalifa au indicat că flăcări mari au fost vizibile din hotel.

Michelle Duque, care se află în vizită în Dubai, a declarat pentru BBC: "Dintr-o dată am văzut un val mare de fum între Kalifa şi hotel. Flăcările s-au extins foarte repede şi după aceea am văzut că hotelul Adress era acoperit de flăcări".

Focul s-a declanşat la scurt timp după ora 21:30 locală (17:30 GMT), la etajul 20 al clădirii şi apoi s-a răspândit foarte repede la următoarele , spun autorităţile. Presa locală notează, de asemenea, că focul s-ar fi extins şi în "afara clădirii" pe terasele mari ale hotelului.

Hotelul  este de 5 stele, are 196 de camere, 626 de apartamente şi opt restaurante, centre de refacere şi de fitness, saloane de înfrumusetare etc.Este înalt de 300 de metri şi are 63 de etaje.

La inaugurarea sa în anul 2008, această clădire era al cincilea cel mai înalt turn din Dubai, după Emirates Tower One (355 metri), Rose Tower (333 metri), Burj Al Arab (321metri) şi Emirates Tower Two (309 metri).

Clădirea a fost cuprinsă de flăcări chiar în ajunul Anului Nou, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri. Incendiul a avut loc în timp ce oraşul se pregătea să întâmpine noul an, iar momentan cauza producerii incendiului este neclară.

"Pompierii au acces foarte greu la hotel din cauza numărului mare de oameni prezenţi la faţa locului pentru a urmării focurile de artificii", a declarat Fleurat Alani, un jurnalist care se află pe locul incendiului.

Flăcările s-au extins pe 20 de etaje. Potrivit autorităţilor, hotelul a fost evacuat. Forţele de securitate încearcă să evacueze Dubai Mall, care este cel mai mare mall din lume şi e situat la câţiva metri de hotel.


Incendiul de amploare care s-a declanşat joi seara la un hotel de lux din Dubai nu s-a soldat cu victime, iar ceremoniile de Anul Nou se vor desfăşura în continuare, a anunţat un oficial al apărării civile, la postul de televiziune Al Arabiya, potrivit Reuters. Încă nu se ştiu cauzele care au declanşat incendiul.

"Festivităţile de Anul Nou vor continua conform programului", a spus Mona Al Marri, Director de Comunicare al Guvernului din Dubai, pentru canalul de televiziune al-Arabiya.
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele