VIDEO Grecia este paralizată de o nouă grevă generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de muncitori greci participă la greva generală convocată joi. Aceştia protestează asupra deciziei deputaţilor de a aproba, într-un vot preliminar, reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani.

Guvernul grec se confrună cu o nemulţumire tot mai mare din partea populaţiei, afectate de o nouă rundă de măsuri de austeritate adoptate pentru a ieşi din criza datoriilor.

Sindicatele au organizat, joi, cea de-a şasea grevă generală din acest an. Se aşteaptă blocarea transporturilor si serviciilor publice, oprirea traversării cu feribotul şi închiderea şcolilor, instanţelor de judecată şi a spitalelor publice.

Vom insista în acest protest, deoarece noi avem dreptate, a declarat Yiannis Panagopoulos, lider al Uniunii GSEE.

Sindicatele au planificat două marşuri de protest în Atena, la care se vor alătura şi sindicaliştii îmbrăcaţi în uniformă de poliţie. Demonstraţiile anterioare din acest an au devenit violente, iar pe 5 mai trei angajaţi şi-au pierdut viaţa  într-un incendiu izbucnit la o bancă.

Noua măsură prevede şi că o persoană trebuie să cotizeze 40 de ani să poată primi pensie de la stat, comparativ de 37 înainte.

Atât sindicatele din sectorul public, cât şi cele din sectorul privat, au criticat aceste măsuri şi au convocat greva de joi.

Zeci de zboruri dinspre şi spre Grecia vor fi afectate de acest protest, care va paraliza şi alte forme de transport şi servicii publice, au spus oficialii.

Principalele companii aviatice elene, Olympic Air şi Aegean, vor reţine la sol 34 de curse şi vor amâna alte 45, inclusiv mai multe către destinaţii internaţionale.

În plus, controlorii de trafic aerian se află în grevă timp de patru ore, începând cu ora locală şi a României 10.00.

Porturile vor fi închise, iar trenurile şi transportul public din Atena vor fi oprite. Greva include şi angajaţii băncilor, oficiilor poştale şi serviciilor publice, dar şi jurnaliştii. Medicii se vor ocupa numai de urgenţe.

Urmăriţi mai jos imagini de la greva muncitorilor greci din 4 mai:

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”