VIDEO Generalul Soleimani s-a întors acasă pentru ultimul drum. Procesiune uriaşă la Teheran şi ameninţări la adresa lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de persoane i-au adus omagii, luni, la Teheran, puternicului general iranian Qassem Soleimani, a cărui fiică a ameninţat Statele Unite cu „zile întunecate“.

Regimul de la Teheran a promis să răzbune moartea comandantului şef al Forţelor Quds, care va fi înhumat marţi în oraşul său natal, Kerman, situat în sud-estul Iranului. Generalul Soleimani a fost ucis vineri, într-un atac aerian împotriva convoiului care îl transporta la aeroportul din Bagdad. Atacul a fost efectuat la ordinul direct al preşedintelui american Donald Trump.

„Trump, nebunule, să nu crezi că totul s-a terminat odată cu martiriul tatălui meu“, a ameninţat Zeinab Soleimani, fiica generalului, într-o declaraţie difuzată la televiziunea iraniană şi preluată de agenţia de presă Reuters.

„America şi sioniştii trebuie să ştie că martiriul tatălui meu va reînvia frontul rezistenţei şi le va aduce cele mai întunecate zile“, a adăugat ea.

Acoperit cu steagul iranian, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Soleimani a traversat la Teheran printr-o mulţime impulsionată cu scandarea „Moarte Americii“. Televiziunea iraniană estimează această mulţime la milioane de persoane. Imaginile transmise de la faţa locului dau impresia unei mulţimi fără precedent de la funeraliile ayatollahului Ruhollah Khomeini, fondatorul republicii islamice, decedat în 1989.

Procesiunea a început de la Universitatea din Teheran şi s-a încheiat în Piaţa Azadi (Libertăţii). Rugăciunea de la Universitatea din Teheran a fost condusă de către ayatollahul Ali Khamenei, ghidul suprem al Iranului, care a fost văzut plângând, dar şi şeful statului Hassan Rouhani, preşedintelui Parlamentului Ali Larijani, generalului Hossein Salami, comandantul şef al Corpului Gărzii Revoluţionare Islamice şi şefului autorităţii judiciare Ebrahim Raisi. 

Decorat pentru rolul jucat în războiul contra Irakului (1980-1988), Qassem Soleimani era văzut de către numeroşi iranieni drept un erou naţional. Până vineri, el a fost principalul şef militar al Iranului, iar, în opinia multora, al doilea personaj ca importanţă din această ţară din Orientul Mijlociu după ayatollahul Khamenei.

Mai mulţi aliaţi regionali ai Iranului au venit la Teheran pentru a-i aduce omagii, pritre care şi Ismail Haniyeh, şeful mişcării paramilitare palestiniene Hamasului, care l-a calificat drept un „martir al Ierusalimului“, notează Reuters.

Ayatollahul Ali Khamenei (al treilea din dreapta) tinând o rugăciune în memoria lui Qassem Soleimani FOTO EPA-EFE

Generalul Soleimani era arhitectul strategiei de influenţă a ţării sale în Orientul Mijlociu. Moartea sa a avut drept efect reunirea şiiţilor din Irak după trei luni de contestare a influenţei Teheranului asupra Bagdadului.

Duminică, Parlamentul de la Bagdad a adoptat o rezoluţie care îndeamnă la retragerea forţelor străine din Irak. Primul vizat al acestei rezoluţii este contingentul american de 5.000 de militari aflat în teritoriul irakian.

Esmail Ghaani, în vârstă de 62 de ani, noul comandantul şef al Forţei Quds, a declarat că va continua pe calea deschisă de predecesorul său. „Singura noastră răsplată va fi retragerea Statelor Unite din regiune“, a subliniat el.

Comandatul Amirali Hajizadeh, din Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice, a nuanţat pe această temă în presa iraniană: „Chiar şi moartea lui Trump nu va fi o răzbunare suficientă. Singurul lucru care ar putea compensa sângele martirului Soleimani este expluzarea completă a Americii din regiune“.

În timpul procesiunii, moderatorul care a prezentat evenimentul a anunţat că fiecare iranian va dona câte un dolar american, iar suma finală sperată, de 80 de milioane de dolari americani, va fi dată celui care îl va ucide pe cel de-al 45-lea lider de la Casa Albă. „Iranul are 80 de milioane de locuitori. Cu sprijinul populaţiei iraniene, dorim să strângem 80 de milioane de dolari, sumă ce reprezintă o recompensă pentru cel care se apropie de capul preşedintelui Trump”, a declarat moderatorul.

Dar, potrivit heavy.com, care citează presa arabă, Guvernul iranian nu a fixat nicio recompensă pentru uciderea lui Donald Trump. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!