VIDEO Gaddafi ameninţă: "Urmaţi-mă sau voi arde Libia!" / ONU şi SUA au decis sancţionarea regimului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prins între opoziţia armată şi luptele violente din vest, colonelul Muammar Gaddafi le-a cerut susţinătorilor săi să se pregătească să "apere Libia", potrivit imaginilor difuzate de televiziunea publică. De cealaltă baricadă, ONU şi SUA ameninţă cu sancţiuni şi tăierea legăturilor diplomatice cu Libia, dacă violenţele nu încetează.

Ne vom lupta şi vom învinge orice tentativă de răsturnare  a ţării şi dacă va fi necesar, vom deschide toate depozitele de arme pentru a înarma tot poporul, a declarat Gadafi în faţa mulţimii din Piaţa Verde (Tripoli).

Gaddafi a avertizat, într-o apariţie televizată, că este gata să dea semnalul pentru o "baie de sânge" şi le-a cerut susţinătorilor să se pregătească pentru a apăra Libia.

Forţele loiale regimului au deschis focul, vineri, asupra manifestanţilor din capitală, provocând moartea a două persoane în cartierul Fashlum, potrivit unui martor ocular. Televiziunea oficială a dezminţit aceste informaţii.

Trag asupra civililor neînarmaţi care ies de la rugăciune, a declarat un locuitor din cartierul rezidenţial Ben Ashur pentru AFP.

Rezidenţii din Tripoli susţin că regimul lui Gaddafi înarmează suporteri din rândul civililor pentru a crea puncte de control, notează Washington Post.

ONU va impune sancţiuni

Consiliul de Securitate al ONU, reunit vineri, a convenit să adopte o rezoluţie care impune sancţiuni împotriva regimului lui Gaddafi.

Un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate, redactat de occidentali, avertizează că "atacurile extinse şi sistematice care au loc în prezent în Libia împotriva populaţiei civile pot fi asimilate crimelor împotriva umanităţii".

Violenţele din această ţară s-au soldat cu 300 până la 1.000 de morţi, potrivit unor surse citate de AFP.

Citeşte şi: UE oferă Libiei ajutor umanitar "imediat" de 3 milioane de euro

Violenţele trebuie să înceteze, a afirmat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care, evaluând la 1.000 numărul morţilor, a cerut Consiliului de Securitate să ia măsuri "decisive".

Rog Naţiunile Unite să salveze Libia, a implorat ambasadorul Libiei la ONU, Mohammed Shalgham, după ce a renunţat la post.

SUA au anunţat tăierea legăturilor diplomatice cu Libia

Statele Unite au îngheţat conturile longevivului lider libian şi pe cele ale celor patru fii ai săi şi au anunţat, la rândul lor, că impun sancţiuni şi că vor tăia legăturile diplomatice cu Libia, din cauza violenţelor comise de regimul Gaddafi, potrivit Ynet.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a declarat că SUA suspendă operaţiunile ambasadei din Tripoli şi că vor retrage personalul. De asemenea, Washingtonul impune sancţiuni unilaterale, ce vor fi coordonate cu aliaţii şi alte state.

Carney a subliniat că legitimitatea lui Gaddafi "a fost redusă la zero" şi  că sancţiunile vor fi finalizate în viitorul apropiat, dar nu a precizat când sau ce feş de măsuri vor fi impuse.

Anterior, administraţia Obama a declarat că analizează opţiuni ce includ sancţiuni, blocarea bunurilor şi acţiunea militară.

Gates nu crede că SUA poate interveni

Pe de altă parte, Robert Gates susţine că posibilitatea unei intervenţii americane într-o ţară străină este redusă.

Există puţine riscuri ca Statele Unite să intervină într-o ţară străină aşa cum s-a întâmplat în Irak sau Afganistan, a declarat vineri secretarul american al Apărării, Robert Gates, potrivit AFP.

Gates nu a evocat Libia în discursul său, enumerând simplu "revoluţiile din Orientul Mijlociu" printre "provocările la adresa securităţii" Statelor Unite.

Atenţie! Imagini şocante!

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța