VIDEO Aeronava cea mai mare este la un pas să zboare INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stratolaunch, cea mai mare aeronavă din lume din punct de vedere al anvergurii, va face primul zbor în această vară. Uriaşul avion a făcut deja două teste de rulare pe pista Aeroportului Spaţial Mojave din California, cel mai recent în februarie, şi în următoarele luni sunt programate alte trei teste asemănătoare.

Aceste teste au loc la viteze din ce în ce mai mari: cel din februarie s-a desfăşurat la 74 de kilometri pe oră, în timp ce următorul va fi la 130 de kilometri pe oră, iar testul de rulare final va fi la 220 de kilometri pe oră. 

Dacă aceste teste sunt încununate de succes, va fi programat primul zbor al aeronavei-gigant, scrie publicaţia SpaceNews. Testele de până acum au fost satisfăcătoare şi au arătat că nu e nevoie de modificarea aeronavei, iar după următoarele teste, avionul va fi declarat „gata de zbor“.

Oficialii Stratolaunch Systems, compania care dezvoltă uriaşul avion, spun că, deşi primul zbor e aşteptat în această vară, va mai trece o vreme până când aeronva va fi utilizată efectiv. În primul rând, ea trebuie să obţină avizarea de către Administraţia Aeronautică Federală, proces care durează 18 până la 24 de luni.

Construit cu piese recuperate de la Boeing 747

Lungimea aripilor atinge cifra-record de 117 metri, ceea ce îl face cel mai mare avion din lume din punct de vedere al anvergurii. 

De asemenea, Stratolaunch este şi cel mai mare avion din lume construit din materiale compozite. Stratolaunch are un fuselaj dublu, construit de compania Scaled Composites din fibră de carbon de densitate redusă. 

Deşi ambele fuselaje au ferestre, doar cel din dreapta este climatizat şi presurizat corespunzător, găzduindu-i pe cei trei membri ai echipajului.

Fuselajul din stânga va fi ocupat de dispozitive electronice, inclusiv computerele pentru controlul zborului.

Aeronava este propulsată de şase motoare cu reacţie recuperate de la două avioane Boeing 747, de la care s-au luat şi alte piese, cum ar fi trenurile de aterizare, ferestrele, componente electronice şi elemente hidraulice.

Avionul are o autonomie de 3.700 de kilometri şi poate transporta o încărcătură de aproape 550 de tone, având o greutate maximă la decolare de 590 de tone. Aceste cifre îl fac capabil să ducă până la trei rachete Pegasus, scrie nasaspaceflight.com. 

Modelul Pegasus este produs de Orbital ATK şi are la activ 29 de lansări reuşite. Iniţial, Stratolaunch va duce doar câte o rachetă Pegasus până la altitudinea de lansare de peste 10.000 de metri. 

Stratolaunch nu este limitat însă doar la rachetele Pegasus, deoarece capacitatea sa impresionantă îi permite să transporte şi lansatoare mai mari, dacă va fi cazul.

O idee revoluţionară

Compania aerospaţială Stratolaunch Systems a fost înfiinţată în 2011 de cofondatorul Microsoft Paul Allen, având drept obiectiv zborurile către orbita terestră. Ideea centrală în jurul căreia s-a dezvoltat Stratolaunch System este utilizarea de aeronave pentru lansarea rachetelor, în locul clasicelor rampe de lansare.

Lansarea din aer vine cu o serie de avantaje. De pildă, plecând de la 10.000 de metri, racheta traversează un strat mai subţire şi mai rarefiat al atmosferei, ceea ce înseamnă automat un consum mult mai mic de combustibil pentru rachete. În plus, vor dispărea aproape complet amânările provocate de vremea nefavorabilă, pentru că, la altitudinea de lansare de 10.000, racheta se va afla deja desupra majorităţii sistemelor meteorologice.

Mai multe pentru tine:
Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Alergii oculare de primăvară. „Ne bucurăm că au înflorit copacii, dar trebuie să avem grijă”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
După Slănic Prahova, se întâmplă la Cluj. O stradă din municipiul Cluj-Napoca a luat-o la vale
Polițiști la volan, instruiți cum să-i oprească pe vitezomani. „Noi aici nu facem școală de șoferi...” VIDEO
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Reacția lui Nicolae Ciucă la declarația lui Ciolacu potrivit căreia Buzăul nu este în Moldova: „M-am simţit român şi la Focşani, şi la Suceava, şi la Buzău şi la mine la Pleniţa”
Păstrăvăriile, luate cu asalt de Florii. Prețurile îi sperie pe clienți