Vicepreşedintele american Mike Pence, în turneu în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor legate de Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mike Pence, vicepreşedintele SUA Foto: EPA

Vicepreşedintele american Mike Pence îşi începe sâmbătă turneul în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor declanşate de decizia liderului de la Casa Albă, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, un turneu pe care trebuia iniţial să-l efectueze luna trecută. Prima oprire a lui Pence va fi în Egipt.

În cadrul acestui turneu, care va dura patru zile, Mike Pence va merge în vizită şi în Israel şi în Iordania, doi aliaţi-cheie ai Statelor Unite în această regiune, notează dpa international. 

Vizita lui Pence este prima a unui oficial american de rang înalt în Orientul Mijlociu după ce Donald Trump a anunţat că Statele Unite intenţionează să-şi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.

În Egipt, pe agenda lui Mike Pence se află o întâlnire cu preşedintele Abdel-Fattah al-Sissi. Liderii musulmani şi creştini din această ţară şi-au anulat întâlnirile cu Pence, în semn de protest faţă de decizia lui Trump privind Ierusalimul.

Duminică, vicepreşedintele SUA va merge în Iordania, unde se va întâlni cu Regele Abdullah al II-lea.

Apoi, luni, va ajunge în Israel pentru o vizită de două zile, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul Benjamin Netanyahu şi va susţine un discurs în Knesset (parlamentul israelian).

Egiptul şi Iordania sunt singurele ţări arabe care au legături diplomatice cu Israelul.

Casa Albă a anunţat că Mike Pence va discuta în turneul său despre „nevoia comună de a combate terorismul şi de a ajuta minorităţile religioase persecutate“.

Anunţată pe data de 6 decembrie, decizia unilaterală a Statelor Unite de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului a declanşat furia palestinienilor şi a provocat un val de dezaprobare chiar şi dincolo de Orientul Mijlociu. 

Imediat după anunţarea acestei decizii, care se află în contrast cu politicile predecesorilor lui Donald Trump, dar care s-a numărat printre promisiunile emblematice ale campaniei sale electorale, mai mulţi analişti au atras atenţia că  timidele speranţe privind reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene riscă să fie subminate.

Israelul proclamă întregul Ierusalim drept capitala sa „indivizibilă“, în timp ce palestinienii îşi doresc ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete