Viaţa ascunsă a oamenilor de rând din Coreea de Nord devine subiect de carte

Demersurile unui scriitor japonez de a afla despre viaţa obişnuită a nord-coreenilor a dus la dezvăluiri cutremurătoare ale unui popor care pare invizibil chiar şi pentru ţările vecine. Deşi i-a fost refuzat accesul în ţară, scriitorul a vorbit cu mai mulţi nord-coreeni refugiaţi în Seul.

Japonezul Ryu Murakami avea misiunea de a scrie o carte despre Coreea de Nord, însă informaţiile la care avea acces erau extrem de limitate, iar ţara s-a dovedit a fi de nepătruns după ce i-a fost refuzată permisiunea de a o vizita. Cu toate acestea, scriitorul a aflat despre o comunitate de aproape 20 de nord-coreeni refugiaţi în Seul, potrivit publicaţiei „The Guardian”.

Interviurile lui Murakami s-au concentrat în special pe detaliile vieţii de zi cu zi în Coreea de Nord, până la cele mai mărunte aspecte: ce mănâncă oamenii, cu ce se îmbracă, activităţi cotidiene, cum abordează viaţa sentimentală, care erau ţelurile personale şi multe alte detalii.

Însă refugiaţii nord-coreeni sunt adesea extrem de afectaţi, deşi s-au îndepărtat de ororile regimului impus de conducătorul Kim Jong-Un. Un astfel de interes deosebit poate avea efectul nedorit de a-i alerta şi de a-i face suspicioşi, iar Murakami s-a lovit de reticenţa unora dintre ei, fiind bănuit că lucra pentru serviciile de informaţii sud-coreene.

„Privilegiaţii” sunt cei care reuşesc să fugă din ţară

Coreea de Nord foloseşte un sistem rigid şi instituţionalizat de stratificare a societăţii pe baza istoriilor familiilor. Surprinzător este că majoritatea intervievaţilor făceau parte din clasele sociale privilegiate. Refugiaţii au explicat că oamenii din clasa de mijloc şi chiar mai jos de atât nu mai au nici voinţa şi nici energia unei încercări de a fugi din ţară, din cauza lipsei de acces la informaţii şi din cauza înfometării.

Întreaga putere a Republicii Populare Democrate Coreene este concentrată în interiorul Partidului Muncitorilor, care are legături strânse cu armata şi care controlează toate domeniile de influenţă din ţară. Poliţiştii oficiali şi cei sub acoperire sunt răspândiţi peste tot în ţară, iar antrenamentele pentru trupele speciale sunt inimaginabil de severe, potrivit istorisirilor culese de Murakami.

Încercarea disperată a unei mame 

Confesiunea unui fost soldat al Armatei Poporului a lăsat una dintre cele mai puternice impresii asupra scriitorului, femeia având 32 de ani la momentul interviului. Aceasta a făcut parte dintr-o unitatea de artilerie din afara Phenianului şi a reuşit să fugă din ţară fiind încă tânără.

În timpul discuţiilor, femeia a scos o fotografie din propria geantă şi i-a înmânat-o scriitorului, cu grijă, de parcă ar fi predat mai departe o comoară nepreţuită. Era fotografia unui bebeluş. „(Poza) a fost făcut la prima lui aniversare”, a explicat femeia despre propriul copil. „Un an mai târziu a murit de foame.”

Refugiata a povestit în detaliu cum s-a deteriorat starea de sănătate a micului ei băiat, pe măsură ce rezervele de hrană din ţară dispăreau pe zi ce trece. Atunci când nu a mai rămas absolut nimic de mâncare, femeia a apelat la gesturi extreme: a încercat să-şi hrănească bebeluşul cu scoarţă de pin fiartă.

Mama curăţa cu grijă scoarţa unui pin, o lovea cu o piatră până devenea moale, iar în cele din urmă o fierbea în apă de câteva ori. Pasta rezultată a înlocuit hrana, iar burta copilului începuse să se mărească îngrijorător de mult, însă nu a ajutat la prelungirea vieţii firave.

Reunificarea - un vis frumos

După moartea singurului ei copil, femeia a fugit din Coreea de Nord cu speranţa că va găsi condiţii mai bune în ţara vecină din sud şi că va trimite hrană celor rămaşi acasă. Mai mult de atât, acum încearcă să îşi urmeze un vis: „Aici, în Seul, mă pregătesc pentru a deveni educatoare. Vreau să mă întorc în Coreea de Nord după reunificare şi să deschid acolo o şcoală de asistente. Bebeluşul meu nu a avut niciodată şansa de a trăi, aşa că vreau să văd cum mulţi alţi copii pot să trăiască.”

Deşi posibilitate unei reunificări este privită cu mult scepticism de majoritatea oamenilor, cei din afara graniţelor nu ştiu aproape nimic despre nord-coreenii de rând. Oamenii trăiesc încă într-o ţară blocată în trecut, cu reguli greu de înţeles pentru cei din exterior. Viaţa în Coreea de Nord este ascunsă de vederea străinilor, văzuţi drept intruşi, oamenii fiind manipulaţi de propaganda în masă. Până şi strategia militară a ţării şi viziunea liderului ţării sunt subiecte învăluite în mister, dar obişnuite pentru acest „regat impenetrabil”.