Vaccinurile anti-Covid chinezeşti, gata de utilizare pentru publicul larg din noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate în China ar putea fi gata de utilizare pentru publicul larg din noiembrie, a declarat un oficial al Centrului chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), relatează Reuters.

China are patru vaccinuri anti-COVID 19 în etapa finală a studiilor clinice. Cel puţin trei dintre acestea au fost deja oferite unor angajaţi din domenii prioritare în cadrul unui program de urgenţă lansat în luna iulie.

Faza a treia a studiilor clinice se desfăşoară fără probleme, iar vaccinurile ar putea fi gata pentru publicul larg în noiembrie sau decembrie, a declarat Guizhen Wu, şef al CDC, expert în biosecuritate, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze.

Guizhen Wu, care a declarat că nu a experimentat simptome anormale în ultimele luni după ce i-a fost administrat un vaccin experimental în aprilie, nu a menţionat la ce vaccinuri se referă.

O unitate a gigantului farmaceutic China National Pharmaceutical Group (Sinopharm) şi Sinovac Biotech, listată în China, dezvoltă cele trei vaccinuri în cadrul unui program de stat de utilizare de urgenţă. Un al patrulea vaccin anti-COVID 19, dezvoltat de CanSino Biologics, a fost aprobat pentru utilizare de armata chineză în iunie.

Sinopharm a afirmat în iulie că vaccinul său ar putea fi gata pentru publicul larg până la sfârşitul acestui an după încheierea fazei a treia a studiilor clinice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG