Uriaş protest antiguvernamental în Thailanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii s-au ciocnit cu forţele de ordine

Poliţia thailandeză a folosit grenade lacrimogene, sâmbătă, şi a arestat câteva zeci de persoane în cadrul unei manifestaţii tensionate împotriva Guvernului de la Bangkok, relatează AFP.

Circa 17.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru această manifestaţie organizată de gruparea ultraregalistă Pitak Siam ("Protejarea Siamului, fostul nume al Thailandei), care vrea înlăturarea Guvernului lui Yingluck Shinawatra.

"În numele Pitak Siam şi al aliaţilor săi, promit că vom înlătura acest Guvern", a declarat în faţa manifestanţilor generalul în retragere Boonlert Kaewprasite.

Aproximativ 20.000 de persoane, potrivit poliţiei, între care membri ai mişcării regaliste "cămăşile galbene" care a înlăturat numeroase guverne, au participat la această manifestaţie, cea mai importantă împotriva Guvernului Yingluck, de la preluarea puterii în vara lui 2011.

Numărul manifestanţilor este departe de cei 500.000 de participanţi pe care sperau să îi reunească organizatorii, ce intenţionau să rămână până duminică, dar care le-au cerut până la urmă demonstranţilor să se întoarcă la casele lor sâmbătă după-amiază.

Sâmbătă dimineaţa, poliţia a folosit grenade lacrimogene împotriva unui grup de manifestanţi care încerca să traverseze barierele de securitate şi gardurile de sârmă ghimpată instalate în apropierea zonei de întrunire, Royal Plaza. Alte incidente au avut loc ulterior.

Poliţia a reţinut circa 100 de participanţi şi a confiscat cuţite şi gloanţe, a anunţat un purtător de cuvânt.

Potrivit centrului de ajutor Erawan, peste 40 de persoane, între care poliţişti, au primit îngrijiri medicale.

Thailanda se confruntă de mai mulţi ani cu mişcări de stradă, dintre care unele au înlăturat guverne, în pofida rezultatelor alegerilor.

Regatul este profund divizat între populaţia rurală şi cea urbană defavorizată din nordul şi nord-estul ţării, loială fostului premier în exil Thaksin Shinawatra, şi elitele de la Bangkok care gravitează în jurul palatului regal care îl detestă pe suveran.

Dar o parte dintre manifestanţii de sâmbătă provin din clasele defavorizate, unde unii îl consideră pe Thaksin drept o ameninţare pentru monarhie.

Familia regală nu are niciun rol politic oficial, dar imaginea sa este protejată de una dintre cele mai severe legi din lume. Condamnările pentru lèse-majesté s-au multiplicat din 2006, adeseori împotriva militanţilor apropiaţi "cămăşilor roşii" pro-Thaksin.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie