Uraganul Ernesto a provocat moartea a cinci persoane în Mexic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtuna tropicală Ernesto, transformată într-un uragan de categoria unu şi însoţită de vânturi şi ploi puternice, a provocat moartea a cinci persoane în Mexic, potrivit anunţului de vineri al autorităţilor mexicane, relatează AFP.

Furtuna, care vineri a ajuns în sudul ţării, îşi va pierde din intensitate, potrivit previziunilor meteorologice. Guvernarea statului Tabasco (sud-est) a anunţat că un pescar în vârstă de 17 ani a fost găsit mort, după ce s-a înecat în zona litoralului municipalităţii Centla. Un alt cadavru, neidentificat, a fost găsit în apele unui râu din apropiere de Cunduacan.

În statul Veracruz, trei persoane au murit după ce un arbore s-a prăbuşit peste camioneta în care se aflau, potrivit anunţului venit din partea protecţiei civile din acest stat.

Ernesto, care a traversat miercuri Peninsula mexicană Yucatan, după care a revenit joi din nou asupra Mexicului, în zona statului Veracruz, din Golful Mexicului, înainte de a se îndrepta spre sud, scrie Mediafax.

Serviciul Meteorologic Naţional (SMN) a anunţat că această furtună va scădea în intensitate progresiv în cursul zilei. Cu toate acestea ea ar putea fi însoţită de ploi torenţiale, inundaţii şi alunecări de teren.

Uraganul Ernesto, al doilea uragan din acest sezon estival din Atlantic, a afectat în urmă cu o săptămână mai multe ţări, provocând ploi puternice în Belize, Guatemala şi Honduras, atunci când era clasat doar ca furtună tropicală.

Ernesto a ajuns marţi asupra Peninsulei Yucatan având forţa unui uragan de categoria 1, în regiune fiind semnalate averse puternice şi alunecări de teren. Până joi nu a fost înregistrată nici o victimă.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Un parlamentar german cere doborârea avioanelor rusești care intră în spațiul NATO
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”