UPDATE VIDEO Autorii masacrului de la Nairobi, greu de ucis. Preşedintele kenyan a anunţat, la ONU, că operaţiunea forţelor de intervenţie s-a încheiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Kenyei, Uhuru Kanyatta, a anunţat la Adunarea Generală a ONU, că operaţiunea forţelor de ordine împotriva militanţilor islamişti care au comis atacul într-un centru comercial din Nairobi s-a încheiat, precizând că pierderile suferite sunt "imense", informează AFP. După patru zile, coşmarul de la mall-ul din capitala Kenyei pare să fi luat sfârşit.

"I-am umilit şi învins pe agresori", a declarat preşedintele Kenyei, precizând că cinci "terorişti" au fost împuşcaţi mortal de forţele de ordine, iar 11 suspecţi sunt în detenţie.

Ziua de astăzi a început cu focuri de armă şi explozii în mall-ul din Nairobi, o parte din acoperrişul acestuia prăbuşindu-se în urma unui incendiu violent. Ieşirile au fost blocate, iar poliţiştii scotocesc fiecare etaj al mall-ului pentru a elimina toţi atacatorilor. Şefa diplomaţiei kenyene, Amina Mohamed, a confirmat informaţiile potrivit cărora trei cetăţeni americani şi un britanic se află printre cei care au comis masacrul.

 „Cât priveşte americanii, din informaţiile pe care le avem, sunt tineri. Au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani şi sunt de origine fie somaleză, fie arabă. Dar ei au trăit în SUA. Acest lucru subliniază caracterul global al războiului pe care îl purtăm“, a menţionat ministrul de Externe al Kenyei.


Autorităţile kenyene au arestat peste 10 persoane, suspectate că ar avea legătură cu atacul revendicat de gruparea somaleză Al-Shabab, afiliată organizaţiei Al-Qaida. Teroriştii au cerut retragerea trupelor Kenyei din Somalia. Comandoul islamist s-a baricadat în clădire sâmbătă după-amiază.

 Potrivit autorităţilor, de atunci 62 de oameni au fost ucişi şi 175 au fost răniţi. Crucea Roşie a anunţat că 65 de persoane sunt date dispărute. Printre victime se află australieni, britanici, americani, canadieni, peruani, chinezi, ganezi, francezi, indieni, kenyeni, neo-zeelandezi, sud-africani, elveţieni, sud-coreeni şi olandezi.



Marea Britanie se teme de un atac similar

Londra a refuzat, ieri, să comenteze informaţiile autorităţilor kenyene care afirmă că o britanică, pe care presa a numit-o „Văduva albă“, figurează printre atacatorii de la Nairobi, dar a oferit asigurări că Marea Britanie va face orice este posibil pentru judecarea responsabililor de comiterea „acestui atac barbar“.

Totuşi, de teama producerii unui atac terorist similar celui din centrul comercial din Nairobi, serviciile secrete britanice verifică toţi cetăţenii din Marea Britanie care au simpatizat vreodată insurgenţi ai Al-Shabab. Agenţia britanică pentru Securitate Internă (MI5) a deschis deja dosare pe numele unor grupuri de tineri care au fost antrenaţi în bazele de insurgenţi din Somalia sau care intenţionau să ajungă acolo.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică