UPDATE Aviaţia rusă bombardează în Idlib, în pofida avertismentelor lui Trump. Armata turcă a mobilizat tancuri în zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aviaţia rusă şi-a reluat, după 22 de zile de întrerupere, bombardamentale în Idlib, o provincie din nord-estul Siriei considerată ultimul bastion important de rebeli, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de agenţia de presă Reuters.

Armata rusă a început să facă drum în Idlib trupelor loiale lui Bashar al-Assad, care intenţionează să preia controlul total asupra acestei provincii de la graniţa cu Turcia.

În paralel, armata turcă a mobilizat tancuri în zonă, mai exact în provincia Hatay (sud).

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, citată de Agerpres, armata turcă a trimis şi echipamente de construcţie pentru a-şi întări cele 12 posturi de observaţie din nord-vestul SirieiEste vorba de blocuri de ciment lungi de patru metri şi cântărind 12 tone.

Moscova denunţă un „cuib de terorişti“

Purtătorul de cuvânt al Kremlinul Dmitri Peskov a calificat marţi Idlibul un „cuib de terorişti“ care subminează procesul de pace în Siria şi serveşte ca punct de lansare de atacuri împotriva trupelor ruse desfăşurate în această ţară din Orientul Mijlociu aflată de peste şapte ani în război.

O sursă apropiată regimului Assad, cu centrul puterii la Damasc, a afirmat săptămâna trecută că acesta pregăteşte o ofensivă graduală împotriva rebelilor din Idlib. Turcia, a cărei armată monitorizează atent situaţia de acolo, a avertizat însă asupra consecinţelor unei astfel de campanii militare.

Trump avertizează asupra unei operaţiuni „imprudente“

Şi preşedintele american Donald Trump a avut luni seara o reacţie pe această temă. Liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe Bashar al-Assad şi aliaţii săi, îndeosebi Iran şi Rusia, să nu se dedea unei operaţiuni „imprudente“.

Kremlinul a criticat această ieşire a lui Trump.

„În ceea ce priveşte unele avertismente, constatăm că acestea nu reflectă o abordare globală a situaţiei şi nu ţin cont de pericolul reprezentat de situaţia (din Idlib, n. red.) pentru întreaga Sirie“, a susţinut Peskov.

„Un grup destul de important de terorişti s-a instalat acolo şi acest lucru duce evident la o destabilizare generală a situaţiei. Subminează tentativele de reglementare politico-diplomatică“ a războiului din Siria, a insistat el.

Conform OSDO, aviaţia rusă a bombardat în împrejurimile localităţii Jisr al-Shugur.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat în privinţa unei „catastrofe umanitare“ în Idlib, care numără circa 2,5 milioane de locuitori.

Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a îndemnat în acest context Damascul să evite o „situaţie dramatică“ şi să negocieze pacea.

„Nu câştigi niciodată un război dacă nu ştii să câştigi pacea“, a spus marţi şeful diplomaţiei franceze.

ONU îi îndeamnă pe Putin şi Erdogan să evite „o baie de sânge“

Într-o conferinţă de presă la Geneva, trimisul special al ONU pentru Siria Staffan de Mistura a lansat un apel către „preşedintele (rus Vladimir) Putin şi preşedintele (turc Recep Tayyip) Erdogan să discute şi să găsească (…) o soluţie soft la această criză“.

„O convorbire telefonică între cei doi ar face diferenţa“, a spus emisarul ONU, aducând aminte că cei doi şefi de stat au reuşit să discute şi să „găsească o formulă“ în timpul bătăliei pentru Alep.

„Am văzut în presă că Guvernul (de la Damasc, n. red.) a stabilit termen în jurul zilei de 10 septembrie, de unde şi sentimentul de urgenţă“ pentru Idlib, a subliniat de Mistura.

„Să încercăm să facem ca ultima bătălie majoră în conflictul sirian să se încheie cu negocieri, nu cu o baie de sânge“, a îndemnat oficialul ONU, potrivit AFP.

Liderii Iranului, Rusiei şi Turciei se vor întâlni vineri la Teheran pentru a evoca situaţia din Siria.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat