UNICEF: Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie din cauza lipsei de fonduri

0
Publicat:

Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie în Yemen dacă nu vor fi alocate de urgenţă fonduri pentru această ţară aflată în război, unde un copil moare la fiecare zece minute, conform unei avertizări a UNICEF, informează vineri AFP.

FOTO EPA EFE

Dintre cei 11 milioane de copii care au nevoie de asistenţă umanitară în Yemen,"mai mult de 540.000 de copii cu vârsta de sub cinci ani suferă de malnutriţie acută severă, care le pune viaţa în pericol", a declarat agenţia ONU într-un comunicat."Iar un copil moare (în medie) la fiecare zece minute din cauze care pot fi evitate".

UNICEF a menţionat că are nevoie urgentă de 484 de milioane de dolari în 2023 pentru a-şi continua intervenţia în această ţară, cea mai săracă din Peninsula Arabică, devastată de mai bine de opt ani de război."Fără acţiuni urgente, milioane de copii s-ar putea confrunta cu riscuri crescute de malnutriţie"."Dacă nu sosesc fonduri, UNICEF ar putea fi obligat să îşi reducă ajutorul vital pentru copiii vulnerabili", a insistat agenţia ONU.

La sfârşitul lunii februarie, ţările donatoare au promis 1,2 miliarde de dolari pentru populaţia din Yemen, spre nemulţumirea organizaţiilor care acordă asistenţă umanitară, care solicitaseră peste patru miliarde.

Potrivit ONU, peste 21,7 milioane de persoane, adică două treimi din populaţie, au nevoie de ajutor umanitar în acest an.

Conflictul din Yemen a izbucnit în septembrie 2014, când rebelii houthi, apropiaţi de Iran, au intrat în capitala Sanaa, preluând puterea în ianuarie 2015 şi determinând intervenţia în luna martie a aceluiaşi an a unei coaliţii militare conduse de Arabia Saudită, care a sprijinit forţele guvernamentale. De atunci, războiul a făcut sute de mii de morţi, victime directe sau indirecte ale conflictului, şi milioane de persoane strămutate. Peste 11.000 de copii au fost ucişi sau mutilaţi, potrivit UNICEF.

ONU şi organizaţiile umanitare, care acuză lipsa de finanţare, avertizează în mod regulat asupra unei foamete pe scară largă în Yemen.

Un armistiţiu negociat de ONU în aprilie 2022 a expirat la începutul lunii octombrie, fără ca părţile în conflict să ajungă la un acord pentru a-l prelungi. Pe teren, situaţia a rămas relativ calmă.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete