UNESCO invită Turcia la dialog pe tema statutului Bazilicii Sfânta Sofia şi să nu ia o decizie care ar putea aduce prejudicii „valorii universale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfânta Sofia FOTO Arhivă

UNESCO, preocupată de soarta fostei bazilici Sfânta Sofia, care ar putea fi reconvertită în moschee, a solicitat Turciei un dialog înainte de orice decizie care ar putea aduce prejudicii „valorii universale” a acestui monument de patrimoniu mondial, informează AFP, potrivit news.ro.

La 2 iulie, cel mai mare tribunal administrativ din Turcia a studiat o cerere de transformare în moschee a fostei bazilici, o măsură pe care preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-o doreşte cu riscul de a provoca tensiuni cu alte ţări. 

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul VI de bizantinii care şi-au încoronat împăraţii aici, Sfânta Sofia este un sit clasat în patrimoniul mondial al UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice de la Istanbul. Ea a fost convertită în secolul al XV-lea în moschee după invazia otomană, apoi în muzeu în 1935 de tânărul lider al Republicii Turce, Mustafa Kemal, dornic să o oferă „umanităţii”.

Întrebată de AFP vineri, instituţia ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, cu sediul la Paris, a subliniat că „Sfânta Sofia a fost înscrisă pe Lista patrimoniului mondial al umanităţii în calitate de muzeu”, ceea ce „presupune un anumit număr de angajamente şi obligaţii juridice”.

„Astfel, un stat trebuie să se asigure că nicio modificare nu afectează valoarea universală excepţională a bunului înscris pe teritoriul său. Orice modificare necesită o notificare prealabilă pentru statul respectiv la UNESCO, apoi, dacă se impune, un examen de către Comitetul de patrimoniu mondial”, a precizat organizaţia.             

UNESCO şi-a exprimat „aceste îngrijorări în mai multe mesaje electronice” şi prin intermediul unui mesaj transmis ambasadorului său pe lângă UNESCO, joi seară, solicitând „autorităţilor turce să stabilească un dialog înaintea oricărei hotărâri care ar putea să aducă prejudicii valorii universale a sitului”.

O hotărâre cu privire la soarta monumentului ar putea fi luată vineri. 

„Proprietatea - zonele istorice din Istanbul - este înscrisă în special pentru integrarea unică a capodoperelor arhitecturale care reflectă întâlnirea dintre Europa şi Asia de-a lungul mai multor secole” şi pentru că „Sfânta Sofia a devenit un model pentru o întreagă familie de biserici şi mai târziu de moschei şi mozaicuri, de palate şi biserici din Constantinopol, care au influenţat artele atât în Orient, cât şi în Occident”, aminteşte agenţia ONU. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort