Un tribunal din Egipt vrea să difuzeze în direct execuţia unui bărbat care a omorât o studentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Twitter

Un tribunal egiptean - ce a condamnat la moarte la sfârşitul lunii iunie un bărbat care ucisese o studentă ce îi refuzase avansurile, crimă filmată de numeroşi martori- a cerut ca execuţia acestuia să fie transmisă în direct, relatează duminică France Presse.

Acest proces, expediat în două zile, a fost îndeosebi de mediatizat: în primul rând, înregistrarea video în care Nayera Achraf este ucisă cu un cuţit în faţa universităţii ei a fost distribuită intens online, apoi procesul asasinului ei, Mohammed Adel, a fost, fapt extrem de rar, filmat şi chiar transmis în direct de unele mass-media, conform Agerpres.

În plus, cazul o stârnit o dezbatere dincolo de Egipt, căci cu câteva zile mai târziu după uciderea tinerei Nayera Achraf, o studentă iordaniană, Imane Erchid, a fost împuşcată la Amman, probabil din acelaşi motiv. 

Tribunalul din Mansoura, circa 130 km nord de Cairo, care a pronunţat pedeapsa capitală la o lună după crimă, a cerut duminică Curţii de Apel o derogare pentru a putea difuza execuţia în direct. 

În cererea sa, tribunalul estimează că "difuzarea, chiar doar a începutului procedurii, ar putea permite să descurajeze un mare număr" de eventuale situaţii similare. 

Instanţa cere între altele parlamentului să modifice legea cu scopul de a autoriza aceste difuzări mai frecvent. 

Egiptul se numără printre ţările cu un număr ridicat de condamnări la moarte, potrivit Amnesty International, situându-se pe locul trei în lume în 2021 ca număr al execuţiilor. 

Dar aceste sentinţe nu sunt niciodată executate în public sau în direct, cu rare excepţii. În 1998, de exemplu, trei bărbaţi care uciseseră o femeie şi copiii săi în cursul unui jaf fuseseră executaţi, procedura fiind transmisă în direct de televiziune. 

Mai multe feminicide au figurat pe prima pagină a ziarelor din Egipt, în special cazul unei prezentatoare de televiziune, Shaima Gamal. Soţul ei, judecător în Consiliul de Stat, compare în prezent în faţa instanţei după ce un presupus "complice" l-a denunţat la aproape trei săptămâni după ce el îi semnalase dispariţia, potrivit parchetului. 

În martie, un adolescent fusese condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare, după sinuciderea unei liceene pe care o şantajase publicând pe internet fotomontaje cu ea dezbrăcată. 

Deşi un sfert dintre membrii guvernului egiptean şi o treime din cei ai parlamentului sunt femei, potrivit feministelor, aceasta nu constituie decât o faţadă pentru că nu a împiedicat guvernul să propună, fără succes, la începutul anului 2021 un proiect de lege vizând restrângerea drepturilor a aproape 50 milioane de egiptence, permiţând de exemplu tatălui sau fraţilor lor să le anuleze căsătoria.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală