Un tren a deraiat în China: cel puţin 19 morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 19 persoane au decedat şi alte 71 au fost rănite după deraierea unui tren într-o regiune muntoasă din estul Chinei, afectată de alunecări de teren, a anunţat duminică agenţia China Nouă.

Trenul mergea către oraşul turistic Guilin aflat în sudul ţării. Locomotiva şi unele dintre cele 17 vagoane ale trenului au deraiat, iar altele s-au răsturnat. 53 de persoane au fost extrase de sub vagoane.

Oficialităţile chineze se aşteaptă ca numărul morţilor să crească, având în vedere că 11 persoane sunt în stare gravă.

Mai multe pentru tine:
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Proiectul AUR privind imnul și „Tatăl nostru” în școli a stârnit ample dezbateri. Ce spune fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Hamas a publicat un videoclip cu ostaticii din orașul Gaza, în timp ce armata israeliană avansează. Netanyahu susține că este o „propagandă crudă”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”