Un oficial turc a avut convorbiri telefonice cu omologii din Suedia, Finlanda, Germania, SUA, Marea Britanie cu privire la aderarea la NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan

Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a purtat convorbiri telefonice cu omologii săi din Suedia şi Finlanda, precum şi cu cei din Germania, Statele Unite şi Marea Britanie cu privire la cererile de aderare la NATO, printre alte subiecte, relatează CNN.

În contextul cererilor de aderare ale Suediei şi Finlandei la NATO, s-a comunicat faptul că se vor lua măsuri concrete cu scopul de a aborda preocupările de securitate naţională ale Turciei”, se arată într-un comunicat.

Comunicatul mai subliniază că în eventualitatea în care ”aşteptările Turciei nu ar fi îndeplinite, progresul procesului nu ar fi posibil”.

În cadrul întâlnirilor s-a discutat despre faptul că adăpostirea grupării militante Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi adepţilor lui Fethullah Gulen, pe care Ankara le numeşte organizaţii teroriste, este ”inacceptabilă”, atât în statele membre NATO, cât şi în alte ţări.

”S-a afirmat că nu trebuie să existe nicio discriminare între organizaţiile teroriste şi că toate formele de terorism ar trebui să fie combăture într-un spirit de unitate şi solidaritate”, se mai menţionează în comunicat

Preşedintele turc Erdogan a acuzat Finlanda şi Suedia că adăpostesc persoane care ar avea legături cu grupuri pe care Ankara le consideră teroriste, inclusiv gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi adepţii lui Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că a orchestrat o tentativă de lovitură de stat în 2016.

PKK a fost desemnată drept organizaţie teroristă de către Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană. Erdogan a mai spus că Suedia nu a extrădat 30 de persoane pe care Turcia consideră că au legături teroriste.

În cadrul discuţiilor au fost abordate şi anularea interdicţiilor de export în domeniul apărării şi a sancţiunilor aplicate Turciei.

Erdogan le-a spus membrilor partidului său din Parlament că se aşteaptă ca statele membre NATO să ”înţeleagă” problemele de securitate ale Turciei.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate