Un nou robot se pregăteşte să-i ţină companie lui Curiosity, pe Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NASA pregăteşte un nou robot pe care să-l tirmită pe Marte, alături de roverul Curiosity, într-o misiune ştiinţifică.

Agenţia spaţială americană a precizat că robotul va ajunge pe Planeta Roşie în anul 2016. Scopul misiunii sale este să-i ajute pe oamenii de ştiinţă să afle cum s-a format Marte. Aceste date, spun specialiştii, citaţid e Reuters, ne vor oferi detalii şi despre cum au fost create zonele stâncoase de pe Pământ.

Noul robot va studia nucleul planetei Marte. Curiosity, roverul care se află acum pe această planetă, are misiunea de a căuta habitate în care este posibil să fi existat forme de viaţă.

Landerul, care se va numi InSight, va fi dotat cu un seismometru, creat de oamenii de ştiinţă francezi, care va studia dacă pe Marte se petrec cutremure, precum şi cu un termometru care va măsura temperatura pe care o emite nucleul planetei.

"Acestea sunt informaţii care au interesat colectivul oamenilor de ştiinţă, foarte mult timp", a spus John Grunsfeld, reprezentant NASA.

"Seismologia este metoda principală prin care am reuşit să descoperim ce se întâmplă în interiorul planetei Pământ şi încă nu avem nicio astfel de informaţie despre Marte", a adăugat el.

Robotul InSight nu va avea la fel de multe dotări precum Curiosity, care are 10 instrumente pentru analize chimice, însă va conţine un burghiu care poate săpa la 9 metri adâncime în scoarţa marţiană, au mai declarat reprezentaţii NASA.

Proiectul va costa în jur de 425 de milioane de dolari şi va fi supravecgheat de acelaşi laborator din Pasadena, California, care conduce şi misiunea roverului Curiosity.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie