Un jurnalist egiptean a explicat simbolistica obiceiului de a purta barbă în lumea arabă şi musulmană

Părul facial este, în lumea musulmană, un atribut al statutului social, care transmite informaţii preţioase despre fiecare bărbat, chiar înainte ca acesta să se prezinte interlocutorului sau să îi vorbească. Altfel spus, barba contribuie la prima impresie pe care un partener de conversaţie ar putea să o aibă. Dar asta nu este tot. Există mai multe stiluri în care se poartă barba, în acele regiuni şi multe semnificaţii, pentru fiecare.

În timpul lui Hosni Mubarak, bărbile păreau să se fi demodat în Egipt, dar acum tendinţa a revenit. De fapt ele nu s-au demodat niciodată, doar au fost interzise...

În lumea arabă şi musulmană, părul facial denotă mai mult decât întreţinerea aspectului exterior şi a unui stil personal, după cum remarcă un jurnalist din Cairo, Ashraf Khalil.

„În urmă cu doi ani mă aflam, împreună cu părinţii, într-o moschee în apropiere de Chicago. Ei m-au prezentat unei vechi prietene de familie: o doamnă care mă cunoştea de când eram copil, dar care nu mă văzuse de câţiva ani. A îmbrăţişat-o pe mama şi i-a strâns mâna tatălui meu, dar când s-a întors spre mine, nu s-a apropiat deloc, nu a încercat să îmi strângă mâna, în schimb mi-a făcut, într-un mod ciudat cu mâna, ca şi cum ar fi vrut să plece. Tatăl meu a întrebat-o atunci de ce era atât de distantă iar ea i-a răspuns că din cauza bărbii mele.”

A presupus că părul meu facial era un simbol al unei credinţe islamice profunde, iar dacă s-ar fi oferit să îmi strângă mâna, nu aş fi acceptat.

„Tatăl meu care ştie că sunt un necredincios, se amuză mereu povestind acea întâmplare”, scrie jurnalisul pentru BBC.

În Egipt, membrii Frăţiei Musulmane poartă, de obicei, bărbi bine îngrijite şi mustăţi dese în timp ce salafiştii, fundamentaliştii ultraconservatori, preferă bărbile lungi şi rebele şi de multe ori îşi bărbieresc mustaţa, în semn de respect faţă de stilul în care profetul Mohammed şi-a purtat el însuşi barba, în urmă cu 1400 de ani. Există adepţi care îşi vopsesc părul facial cu henna, în nuanţe de la maro la portocaliu deschis.

În perioada de după regimul Mubarak în Egipt, bărbile au început să prindă din nou contur. La propriu. Timp de patru ani, bărbile au fost considerate simboluri ale mişcărilor islamice, pe care preşedintele le vedea ca pe nişte ameninţări ale puterii. Angajaţilor Guvernului, ofiţerilor de poliţie şi chiar piloţilor egipteni le era interzis să poarte barbă. În prezent, purtarea bărbii în Egipt a devenit o chestiune corelată drepturilor omului şi libertăţii de expresie.

Barba este şi un punct de referinţă, pe plan politic, s-ar putea spune. În ultimele câteva luni protestele împotriva preşedintelui Mohammed Morsi, un oficial de cursă lungă al Frăţiei Musulmane, au făcut auzite unul dintre mesajele aclamate, care atrag atenţia, din acest punct de vedere:

Bărbiereşte-l pe Morsi şi îl vei găsi pe Mubarak!

Barba nu este doar un simbol al musulmanilor. Majoritatea creştinilor copţi şi a călugărilor poartă barbă lungă. Când noul papă copt a fost ales, în persoana lui Tawadros II, acesta avea o barbă asemănătoare cu cea a lui Emad Abdel-Ghafour, fostul lider al celui mai mare partid salafist din Egipt.

Barba mai este văzută şi ca o dovadă de bărbăţie şi onoare. Însă dincolo de toate aceste date referitoare la statut social şi la identitate, barba mai este purtată şi ca tactică de supravieţuire, crede jurnalistul BBC.

„Mi-am petrecut doi ani ca reporter pentru Los Angeles Times în Iraq, după răsturnarea regimului lui Saddam Hussein. Înfăţişarea mea era elementul cheie, atunci când doream să mă mişc liber, fără ca viaţa să îmi fie pusă în pericol. Ca egiptean-american, nu aş fi putut să imit într-un mod convingător accentul irakian, dar aş fi reuşit să trec mai uşor de o eventuală inspecţie, cu ajutorul unui aspect potrivit. De aceea m-am străduit să aflu cum se îmbrăcau bărbaţii irakieni de vârsta mea, ce fel de încălţăminte purtau şi mai ales cum îşi aranjau bărbile.”

Irakienii sunt oameni cu mustăţi mari, tocmai ca să sugereze ideea de bărbăţie.

„Pentru câteva luni am abandonat propriul meu stil şi am adoptat mustaţa irakiană. A fost un dezastru, fiindcă nu aş fi ajuns niciodată să obţin acel nivel „clasic” de mustaţă stufoasă, ca a lui Saddam. Experimentul s-a încheiat în momentul în care am vizitat Statele Unite şi fratele meu mai mic mi-a spus că semăn cu Freddie Mercury”, îşi mai aminteşte jurnalistul Ashraf Khalil.