Un general egiptean a recunoscut că manifestantele arestate au fost supuse "testelor de virginitate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un general egiptean a recunoscut că femeile arestate în timpul protestelor împotriva preşedintelui Mubarak au fost supuse "testelor de virginitate", deşi aceste acuzaţii au fost, iniţial, respinse de armată.

Primele acuzaţii cu privire la tratamentele şocante aplicate manifestantelor au fost formulate în cadrul unui raport întocmit de Amnesty International, la scurt timp după protestele din martie. Potrivit Organizaţiei de apărare a drepturilor omului, manifestantele au fost bătute, electrocutate şi ameninţate cu acuzaţii de prostituţie, iar apoi au fost constrânse să se supună unor „teste de virginitate”.

La vremea respectivă, militarii egipteni au negat acuzaţiile, dar acum, un general care a cerut ca identitatea să nu-i fie dezvăluită, a recunoscut efectuarea controalelor de virginitate şi chiar a apărat aceste practici.

"Fetele arestate nu erau precum fiica mea, de exemplu. Acestea erau fete care pe timpul protestelor dormeau în corturi alături de manifestanţi de sex masculin, corturi în care au fost găsite cocteiluri Molotov şi droguri", a declarat generalul, citat de CNN.

El a mai explicat că respectivele controale de virginitate erau efectuate pentru a evita situaţiile în care femeile ar fi putut acuza autorităţile egiptene de viol. "Nu am vrut ca ele să spună apoi că au fost agresate sexual sau violate, aşa că am vrut să dovedim că nu erau virgine în momentul arestării. Şi niciuna nu era", a mai spus generalul.

Salwa Hosseini în vârstă de 20 de ani, care s-a plâns şi Organizaţiei de apărare a drepturilor omului, a povestit CNN cum soldaţi egipteni au legat-o şi au electrocutat-o, în timp ce o numeau prostituată: "Voiau să ne ia orice urmă de demnitate. Nu am fost de acord ca testul să fie efectuat de un doctor bărbat, dar soldaţii ne-au obligat să acceptăm acest lucru, ameninţându-ne cu mai multe şocuri".

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie