Un an de la dispariţia avionului MH370: „Căutarea lui este cea mai complexă şi provocatoare din istoria aviaţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul malaysian Najib Rizak şi-a exprimat duminică determinarea de a continua căutarea avionului MH370, dispărut în urmă cu un an, în timp ce un raport al anchetatorilor internaţionali nu a reuşit să ofere noi indicii privind soarta aeronavei companiei Malaysia Airlines, relatează Reuters.

Un raport de 584 de pagini privind dispariţia avionului Boeing 777-200ER a prezentat date ale radarelor care arată că avionul a deviat de la rută şi detalii privind bateria balizei subacvatice a înregistratorului de zbor.

Anchetatorii au descoperit că bateria balizei subacvatice a înregistratorului de zbor, care ar trebui să emită un semnal în cazul prăbuşirii în apă, expirase în decembrie 2012 şi nu a fost înlocuită. Totuşi, raportul nu a identificat cauza definitivă a dispariţiei aeronavei, adăugând că nu există nimic suspect în dosarele financiare, medicale sau personale ale piloţilor şi celorlalţi membri ai echipajului.

Avionul care asigura cursa MH370 a dispărut de pe ecranele radarelor la 8 martie 2014, la scurt timp după ce a decolat din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, devenind unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviaţiei. Anchetatorii consideră că avionul, care avea la bord 227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului, a deviat mii de kilometri de la rută, înainte de a se prăbuşi în ocean, în largul Australiei, notează Mediafax.

Operaţiunile de căutare, care s-au concentrat pe o suprafaţă de 60.000 de kilometri pătraţi de ocean, la aproximativ 1.600 de kilometri vest de oraşul australian Perth, nu au oferit nici un rezultat. Căutările în această zonă, unde experţii consideră că probabil s-a prăbuşit avionul, ar urma să se încheie în mai.

Dispariţia MH370 este fără precedent şi la fel este şi căutarea, de departe cea mai complexă şi provocatoare din punct de vedere tehnic din istoria aviaţiei“, a declarat premierul Najib într-un comunicat. „Împreună cu partenerii internaţionali, am urmărit puţinele dovezi care există. Malaysia rămâne hotărâtă să continue căutarea şi speră că MH370 va fi găsit“, a adăugat el.

În acelaşi timp, unele dintre rudele persoanelor aflate la bordul avionului dispărut au organizat ceremonii în memoria apropiaţilor lor. Poliţia din Beijing a fost implicată în ciocniri cu rude ale cetăţenilor chinezi de la bordul avionului, care se rugau la un templu, din cauză că au încercat să discute cu reporteri străini.

Familiile victimelor au mai denunţat în trecut acţiuni de hărţuire din partea poliţiei, care vrea să evite orice ameninţare la adresa stabilităţii sociale. Guvernul chinez a afirmat însă că va ajuta pe cât posibil familiile victimelor şi a precizat că operaţiunea de căutare nu va înceta.

Vicepremierul australian a declarat recent că operaţiunea de căutare nu va putea continua la nesfârşit, iar Australia, China şi Malaysia discută despre o eventuală încetare a misiunii, conchide Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani