Un alpinist a primit jumătate dintr-o comoară de pietre preţioase găsite pe Mont Blanc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO  vsco.co

Un alpinist care escalada Mont Blanc, în Franţa, a dat peste o comoară de smaralde, rubine şi safire îngropate de zeci de ani. El a primit jumătate din pietrele preţioase pe care le găsise într-o cutie. Alpinistul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, descoperise nestematele în 2013 şi a fost lăudat după ce a predat cutia poliţiei, aşa cum prevede legea franceză.

Cutia aparţinuse, cel mai probabil, unei persoane aflate la bordul unui avion indian care s-a prăbuşit în munţi în urmă cu o jumătate de secol, relatează BBC.

Acum, el a fost recompensat cu jumătate din comoara formată din sute de pietre preţioase, iar autoritatea locală din Chamonix a luat cealaltă jumătate, după ce în prealabil a încercat - fără succes - să dea de familia proprietarului din India.

Oficialii cred că pietrele preţioase provin probabil din zborul din 1966, care se afla pe ruta Mumbai - New York când s-a prăbuşit. De atunci, pe munte au fost găsite rămăşiţe umane, precum şi bagaje aparţinând celor aflaţi la bord. În 2012, a fost găsită o geantă cu corespondenţă diplomatică din India. Geanta conţinea ziare, calendare şi o scrisoare personală datată 1966.

Fizicianul Homi J. Bhabha, cunoscut drept „părintele” programului nuclear indian, s-a numărat printre cei care au pierit în accidentul din 1966.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie