Un adolescent palestinian a fost răpit şi ucis la Ierusalim, ca răspuns la moartea celor trei israelieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un palestian în vârstă de 17 ani a fost răpit şi omorât în Ierusalimul de Est, într-o „presupusă acţiune de răzbunare“, după ce trei israelieni au fost omorâţi în Cisordania, relatează AFP. Mişcarea palestiană Hamas a avertizat că orice escaladare a conflictului va deschide pentru ei porţile infernului.

„Doar varianta israeliană a evenimentelor a fost prezentată. Israelul încearcă să-şi facă un motiv pentru o agresiune împotriva noastră, împotriva Hamas. Respingem toate acuzaţiile Israelului şi ameninţărilor la adresa noastră. Suntem deja obişnuiţi cu acestea şi ştim cum să ne protejăm. Nici un grup palestinian, Hamas sau oricare altul, nu este responsabil pentru această acţiune (n.r. – de ucidere a adolescenţilor israelieni), şi din această cauză, versiunea Israelului nu poate fi demnă de încredere”, a adăugat reprezentantul Hamas.  

Guvernul israelian a promis luni 'distrugerea' mişcării islamiste Hamas, căreia îi atribuie asasinarea celor trei adolescenţi israelieni găsiţi morţi în Cisiordania.

„Israelienii au voinţa şi determinarea necesare pentru a suporta o operaţiune de lungă durată vizând distrugerea mişcării Hamas”, a precizat adjunctul ministrului israelian al Apărării, Danny Danon.

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a convocat luni seara o reuniune de urgenţă a Autorităţii Palestiniene în legătură cu acest caz, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Nabil Abu Rudeina.

Israelul a avertizat

Cadavrele celor trei adolescenţi au fost descoperite luni seară în zona Khirbet Aranava, în apropiere de oraşul Hebron, în Cisiordania. Cei trei adolescenţi israelieni - Eyal Yifrah (în vârstă de 19 ani), Gil-Ad Shaer (16 ani) şi Naftali Frenkel (16 ani) - dispăruseră pe 12 iunie în Cisiordania. Naftali Frenkel are şi cetăţenie americană. Israelul afirmă că cei trei au fost răpiţi de o celulă a mişcării islamiste Hamas, ameninţând cu operaţiuni militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Autorităţile israeliene au exercitat o serie de acţiuni pentru a determina eliberarea celor trei adolescenţi în ultimele săptămâni, ameninţând partea palestiniană cu grave repercusiuni. Zeci de persoane afiliate organizaţiei Hamas au fost arestate în ultimele zile. Operaţiunea de salvare a fost denumită „Brother's Keepers“.

Preşedintele american, Barack Obama, consideră că asasinarea celor trei adolescenţi israelieni este „lipsită de sens": „Statele Unite condamnă în termenii cei mai puternici acest act terorist comis împotriva unor adolescenţi inocenţi”, a afirmat liderul de la Casa Albă, citat într-un comunicat.

Preşedintele francez François Hollande şi premierul britanic David Cameron au condamnat, luni, asasinarea celor trei adolescenţi israelieni găsiţi morţi în Cisiordania. Hollande şi-a exprimat „ingrijorarea faţă de multiplicarea violenţelor în ultimele zile în Cisiordania şi Fâşia Gaza” şi „condamnă, de asemenea, tirurile de rachete lansate din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian", potrivit unui comunicat al Preşedinţiei franceze.

Totodată, liderul de la Londra a calificat asasinarea celor trei tineri israelieni drept „act terorist îngrozitor şi de neiertat”. În plus, Cameron a dat asigurări că Marea Britanie „va fi alături de Israel în acţiunile sale vizând aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili”.

Citeşte şi:

UPDATE Adolescenţii israelieni dispăruţi, găsiţi morţi. Israelul ar putea declanşa o operaţiune militară

Cei trei adolescenţi israelieni dispăruţi în Cisiordania din 12 iunie au fost găsiţi morţi, anunţă surse oficiale israeliene citate de site-ul Ynetnews.

Hamas: Orice ofensivă a Israelului va deschide „porţile infernului”

Mişcarea palestiniană Hamas a avertizat luni Israelul că 'orice escaladare sau război va deschide pentru el porţile infernului' şi a ameninţat cu represalii ca răspuns adresat oficialilor israelieni care au acuzat Hamas de moartea a trei adolescenţi răpiţi în Cisiordania, informează AFP.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”