Ultimul prizonier chinez arestat în Piaţa Tiananmen, în 1989, va fi eliberat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile chineze vor elibera ultimul prizonier arestat în timpul revoltei din Piaţa Tiananmen din 1989, a anunţat Dui Hua, o organizaţie ce militează pentru respectarea drepturilor omului, din San Francisco.

În perioada 15 aprilie-4 iunie 1989, un număr mare de protestatari, în cea mai mare parte studenţi, a ieşit în Piaţa Tiananmen din Beijing pentru a manifesta împotriva guvernului chinez. Motivele erau nenumărate – de la nevoia unei reforme economice, înlăturarea corupţiei şi a nepotismelor până la nesiguranţa viitorului profesional al tinerilor. S-au cerut reforme democratice, respectarea libertăţii presei şi „un Partid Comunist fără corupţie“. Chestiuni de bun simţ pentru o societate normală. Manifestaţiile s-au sfârşit în vara lui 1989 cu un masacru. Autorităţile chineze au ripostat brutal, au scos tancurile peste protestatari. Au murit peste 2.000 de oameni, însă cifrele sunt încă disputate. Nu au căzut victime ale represiunii guvernamentale numai cei care au murit în Tiananmen. Peste 1.600 de oameni au fost arestaţi. Printre aceştia se numără şi Miao Deshun, pe care autorităţile chineze au anunţat că se pregătesc să îl elibereze, după 27 de ani de detenţie.

Miao Deshun a fost încarcerat cea mai mare parte a vieţii. S-a născut în provincia Hebei, din nordul Chinei, avea 25 de ani când s-a alăturat protestelor democratice din Piaţa Tiananmen şi lucra într-o fabrică. A fost condamnat pentru incendiere, după ce a aruncat un coş de paie pe un tanc în flăcări.

Reporterii de la „The Washington Post“ susţin că Deshun suferă de hepatită B şi că va părăsi închisoarea cu probleme psihice. Este cunoscut de către organizaţiile pentru drepturile omului faptul că Deshun a fost torturat, după ce a refuzat să-şi recunoască vina şi cel mai probabil, după eliberare, va rămâne sub supravegherea poliţiei. În plus, timp de şapte ani de la ieşirea din închisoare, Miao va fi lipsit de drepturile sale politice – dreptul de a vota, de a fi eligibil şi libertatea de expresie.

Foto: "Iubesc viaţa, am nevoie de mâncare, dar aş prefera să mor fără democraţie“, scria un protestatar din Piaţa Tiananmen, în 1989. Foarte mulţi dintre participanţi au făcut greva foamei în acele zile. Sursa foto: vintag.es

Iniţial, Deshun a fost condamnat la moarte, dar sentinţa sa a fost redusă: într-o primă etapă, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în decembrie 1991, sentinţă care s-a modificat în septembrie 1998, la 20 de ani de închisoare.

Bărbatul nu a mai primit nicio vizită din partea membrilor familiei de mai bine de 10 ani, însă autorităţile au declarat că aceasta a fost cererea sa. De asemenea, nu există nicio fotografie cu Miao Deshun în domeniul public. Prizonierii din Piaţa Tiananmen au fost închişi în celule de 3,5 metri pe 3,5 metri, fiecare celulă primind până la 16 oameni.

„Chiar şi la 27 de ani de la incidente, orice amintire a Pieţei Tiananmen este considerată subversivă de către autorităţi. Guvernul chinez continuă să conducă cel mai mare apart de cenzură din lume – parţial, pentru a bloca răspândirea de informaţii istorice sensibile, aşa cum a fost masacrul de la Tiananmen – şi continuă să-i trateze brutal pe puţinii oameni care au avut curajul să încerce să-i comemoreze pe cei care au murit în acea perioadă“, a declarat William Nee, cercetător pe regiunea Chinei la organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International.

Masacrul din Piaţa Tiananmen nu a rămas fără efecte. Guvernul chinez a devenit mult mai conservator din punct de vedere politic, însă China s-a liberalizat pe plan economic. Totuşi, deşi restul lumii va putea afla despre momentul eliberării lui Deshun, compatrioţii săi nu vor cunoaşte nimic despre anii săi de detenţie. Masacrul din Tiananmen nu este menţionat în manualele chineze, iar orice menţiune despre incidente în mass-media este strict cenzurată. 

Video: Omul care a rămas nemişcat în faţa tancurilor a devenit un simbol al Pieţei Tiananmen, dar şi al mişcărilor de rezistenţă împotriva regimurilor abuzive

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta