Ultimul mesaj al unei pasagere din avionul prăbuşit în Indonezia: „Pe curând, familie. Acum ne întoarcem acasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ratih Windania se afla în Jakarta ăntr-o vacanţa de trei săptămâni alături de cei doi copii ai săi, şi trebuia să se întoarcă acasă cu zborul 182 al Sriwijaya Air.

Ratih Windania a făcut o fotografie alături de cei doi copii ai săi chiar înainte de decolare, publicând-o pe Instagram cu mesajul „Pe curând, familie. Acum ne întoarcem acasă”. Avionul lor a pierdut însă contactul cu turnul de control la câteva minute după acest moment, prăbuşindu-se la scurt timp după aceea în apele din apropierea Indoneziei.

Zborul 182 al Sriwijaya Air trebuia să ajungă în Borneo, plecând din capitala Indoneziei, Jakarta. La scurt timp după decolare, pe o ploaie abundentă, avionul a pierdut peste 3000 de metri altitudine, nemaiputând fi contactat ulterior de turnul de control.

Duminică, după descoperirea locului în care s-a prăbuşit aeronava, preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a transmis condolenţe familiilor care şi-au pierdut apropiaţi şi a cerut cetăţenilor să se roage pentru victime, menţionând că există speranţe slabe de a găsi supravieţuitori.

Autorităţile din Indonezia au descoperit şi locurile aproximative în care se află cele două „cutii negre” ale avionului, pe care încă încearcă să le recupereze. „Scafandrii le caută acum şi sperăm că nu va dura mult până când le vom găsi” a spus Soerjanto Tjahjono, şeful comitetului de siguranţă al transporturilor din Indonezia, citat de BBC şi AFP. Cutiile negre oferă adesea informaţii vitale cu privire la motivul prăbuşirii avioanelor în astfel de incidente.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție