Ucraina, ostatica clanului Ianukovici

"Familia" preşedintelui Viktor Ianukovici este un puternic clan politico-financiar care s-a impus în Ucraina şi a făcut să tremure mediile de afaceri, ridicând semne de întrebare în privinţa corupţiei endemice din această fostă republică sovietică, apreciază experţii, citaţi de AFP.

Învingător la alegerile prezidenţiale din februarie 2010 în faţa fostului premier Iulia Timoşenko, Ianukovici a beneficiat de susţinerea mai multor grupuri de influenţă conduse de "oligarhi" loiali acestuia.

De atunci, s-a format un nou clan, care le-a eclipsat pe celelalte."Acest grup a devenit cel mai puternic. El concentrează o mare putere politică şi economică", afirmă Kirilo Savine, directorul biroului Fundaţiei Heinrich Boell din Ucraina, care împărtăşeşte opinia a numeroşi experţi şi oameni politici, cu câteva zile înaintea alegerilor legislative de duminică.

Fiul lui Ianukovici, personajul central al clanului

În afară de şeful statului, fiul cel mare al acestuia, Oleksandr, este considerat personajul central al clanului. Mai mulţi bărbaţi prezentaţi ca rude ale acestuia au fost numiţi de la sfârşitul lui 2010 în posturi cheie ale guvernării.

Totul a început la sfârşitul lui 2010, cu nominalizarea surpriză la conducerea Băncii Centrale a lui Serghi Arbuzov, un bancher care avea atunci 34 de ani, necunoscut marelui public şi supranumit imediat de presă "girantul financiar" al clanului.

Au urmat alţii: şeful administraţiei fiscale, Oleksandr Klimenko, miniştrii de Interne Vitali Zaharcenko şi cel de Finanţe Iuri Kolobov fac parte, de asemenea, din "Familie". Această tendinţă a fost calificată de organizaţia neguvernamentală americană Freedom House drept o "familizare" a puterii şi corupţiei în Ucraina.

"Termenul sugerează că familia preşedintelui Ianukovici nu numai că a beneficiat personal de preşedinţia sa, ci se află din ce în ce mai mult în centrul puterii", arată organizaţia.

Dentist de formare, Oleksandr Ianukovici, în vârstă de 39 de ani, a intrat anul trecut în topul celor 100 cei mai bogaţi oameni din Ucraina, cu o avere estimată la 100 de milioane de euro, potrivit unui clasament al revistei independente 2Korrespondent“.

Preluarea puterii de către tatăl său a condus la o dezvoltare a afacerilor sale. Veniturile companiei sale BTO Maco au crescut cu 50 la sută în 2011, potrivit presei, iar activele Băncii ucrainene de dezvoltare (VBR), care îi aparţine, au crescut de zece ori în perioada martie 2010 - iulie 2012.

"Criticile la adresa lui Oleksandr Ianukovici sunt adeseori publicate în presă pentru a-l discredita pe preşedinte", a declarat pentru AFP serviciul de presă al Maco.

Oleksandr Ianukovici, care nu a vorbit presei până în prezent, a asigurat, în mai, într-o declaraţie scrisă că succesul său se datorează "muncii sale minuţioase" şi că tatăl lui nu are nicio contribuţie. Afirmaţiile lui nu au reuşit însă să convingă.

"Astfel de salturi sunt imposibile fără intervenţii administrative, fără corupţie", subliniază Savine.
Şi "este posibil ca acesta să fie doar vârful aisbergului", afirmă ediţia ucraineană a revistei Forbes.

În timp ce presa îi atribuie lui Oleksandr Ianukovici interese în numeroase alte sectoare, cărbunele ar fi "principala sa sursă de îmbogăţire", potrivit Forbes.ua.
Doar în 2012, aproximativ 20 de grupuri private care ar avea legături cu fiul preşedintelui au câştigat peste 600 de milioane de euro din licitaţii organizate de companiile de huilă ale statului, afirmă Forbes.ua, ceea ce Maco neagă.

Companiile, şantejate

Clanul este acuzat şi de atac asupra companiilor profitabile şi de presiuni asupra proprietarilor.
"Dacă cineva deţine 100 la sută dintr-o întreprindere, i se spune: vei continua să munceşti, dar ne dai 40 la sută", afirmă pentru AFP un deputat al opoziţiei, Ostap Semerak.

Dacă unii pun la îndoială un astfel de scenariu, subiectul este atât de sensibil în Ucraina încât mai mulţi experţi şi oameni de afaceri contactaţi de AFP au refuzat să îl abordeze.

"A devenit un sistem canibal (...) Nimeni nu mai este la adăpost de Familia Ianukovici", scrie pe blogul său Andrew Wilson, de la centrul de analiză European Council on Foreign Relations.