Turcia: Erdogan, supus unor presiuni să instituie izolarea generală, în urma unei accelerări a epidemiei covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a consolidat în ultimele zile măsurile în vederea opririi noului coronavirus, care se răspândeşte rapid în Turcia, însă refuzul său de a impune o izolare generală cu scopul de a nu paraliza economia este tot mai criticat, relatează AFP.

Guvernul turc a luat foarte devreme măsuri - precum închiderea şcolilor şi spaţiilor culturale sau suspendarea zborurilor cu ţări afectate. Aceste măsuri au fost consolidate treptat, printr-o izolare a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani sau în vârstă de până în 20 de ani ori prin plasarea în carantină a zeci de localităţi.

Recep Tayyip Erdogan a folosit tot felul de pârghii, în afară de izolarea generală, însă repertoriul i se epuizează.

Turcia - care înregistra marţi în mod oficial peste 34.000 de contaminări şi 725 de morţi - este a noua cea mai afectată ţară de pandemia SARS Cov-2.

Însă factorul alarmat este răspândirea epidemiei în Turcia - care a înregistrat oficial primul caz la 11 martie -, în contextul în care ţara înregistrează una dintre cele mai rapide rate de răspândire a covid-19 din lume.

Numărul cazurilor s-a dublat în mai puţin de o săptămână - de la 7.400 la 28 martie, bilanţul a crescut la 15.000 la 1 aprilie şi a depăşit 30.000 luni, potrivit datelor oficiale.

Ministrul Sănătăţii Fahrettin Koca a vrut să ofere asigurări marţi şi a anunţat că gradul ocupării unităţilor de terapie intensivă este de aproximativ 60%.

Însă, în contextul în care numărul victimelor ”explodează”, numeroase voci îndeamnă de-acum la urmarea exemplului Italiei sau Franţei şi impunerea unei izolări generale a populaţiei.

”Trebuie absolut ca fiecare să rămână acasă, trebuie ca acest lucru să fie obligatoriu”, a declarat pentru AFP un medic care tratează pacienţi la terapie intensivă într-un spital de la Istanbul.

”Primim zilnic tot mai mulţi pacienţi. În curând vom ajunge la limita capacităţii noastre”, avertizează acest medic - care a cerut să rămână anonim, de frica represaliilor.

Majoritatea partidelor de opoziţie, sindicatelor şi medicilor au îndemnat, la rândul lor, Guvernul să interzică oamenilor să iasă.

”Va fi imposibil să controlăm această epidemie dacă milioane de persoane (...) ies să se ducă la muncă”, a subliniat marţi preşedintele Uniunii Medicilor din Turcia (TTB) Sinan Adiyaman, citat de presa tucă.

Primarul Istanbulului Ekrem Imamoglu a îndemnat, într-un interviu acordat AFP spătămâna trecută, la impunerea unei izolări generale în capitala economică a ţării, în care se înregistrează peste jumătate din cazurile de covid-19.

”Chiar dacă iese doar 15% din populaţie, ajungem repede la două milioane de persoane (...). Asta ridică un potenţial risc grav”, a avertizat el.

Recep Tayyip Erdogan a refuzat până în prezent să decreteze o izolare, îndemnând mai degrabă populaţia ”să se plaseze voluntar în carantină”, pentru a nu opri complet o economie aflată în plină convalescenţă după ani de criză.

El aprecia săptămâna trecută că Turcia este ”obligată să facă în aşa fel încât rotiţele (economiei) să continue să se învârtă, indiferent de circumstanţe”.

Mai multe pentru tine:
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Cheltuieli record în administrație. Deficitul bugetar crește, analiștii avertizează asupra impactului austerității
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn